Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc ar putea fi eliberat condiţionat. DNA a formulat recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Babiuc a executat deja o treime din pedeapsă Foto Adevărul
Victor Babiuc a executat deja o treime din pedeapsă Foto Adevărul

Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc ar putea fi eliberat din închisoare, el executând până în acest moment o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul schimburilor de terenuri dintre omul de afaceri George Becali şi MApN, după ce Judecătoria Găeşti a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de acesta.

UPDATE Răsturnare de situaţie în cazul fostului ministru al Apărării,  oficialii Biroului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declarat  că Judecătoria Găeşti a înregistrat recursul depus împotriva deciziei din 19 decembrie a unui judecător de la această instanţă care a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat, informează Mediafax.

Imediat după decizia Judecătoriei, au adăugat sursele citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată.

În acest context, procurorii anticorupţie au transmis instanţei de judecată cererea de recurs, care a fost înregistrată, astfel că dosarul urmează să ajungă la Tribunalul Dâmboviţa, pentru soluţionarea contestaţiei.

Astfel, Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.

UPDATE Un oficial din Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti a declarat, luni, că instituţia nu va contesta decizia Judecătoriei Găeşti prin care s-a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Babiuc, astfel că aceasta a rămas definitivă şi poate fi pusă în executare, informează Mediafax.

Cererea a fost formulată în contextul în care persoanele care au trecut peste vârsta de 60 de ani, după ce au executat o treime din pedeapsă, pot solicita eliberarea condiţionată, dar doar dacă au fost condamnaţi la o pedeapsă ce nu depăşeşte 10 ani de închisoare.

Completului de cinci judecători al Curţii Supreme i-a condamnat în 20 mai pe generalul Dumitru Cioplină a fost condamnat pentru abuz în serviciu în formă calificată la doi ani de închisoare, pe generalul Victor Babiuc a fost şi el condamnat pentru abuz în serviciu în formă calificată la doi ani de închisoare şi pe George Becali  la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Dosar vechi de 17 ani

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Becali că, în urma unui schimb de terenuri realizat în perioada 1996 – 1999 între deputat şi Ministerul Apărării Naţionale (MapN), statul român ar fi fost prejudiciat cu 892.758 de dolari. 

Becali este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, întrucât oficiali ai Ministerului i-ar fi dat omului de afaceri două terenuri din zona Voluntari care însumau 30 de hectare în schimbul unui teren mai ieftin în localitatea Ştefăneştii de Jos. Potrivit anchetatorilor, Ministerul nu ar fi putut să îi dea deputatului terenurile, întrucât acestea nu aparţineau Armatei. 

Ceilalţi inculpaţi din dosar sunt fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, trimis în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu şi luare de mită, fiica fostului ministru Ioana Babiuc, pentru că l-ar fi ajutat pe tatăl ei să primească şpaga şi generalul Dumitru Cioflină, acuzat şi el de abuz în serviciu.

Completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat în urmă cu un an pe toţi cei patru inculpaţi din dosar, magistraţii considerând că probele aduse de procurori nu sunt suficiente pentru condamnare. Procurorii au atacat însă decizia cu recurs. Acest dosar a fost deschis de procurori la începutul anilor 2000 şi a fost trimis în instanţă în 2010. 

Gigi Becali, oprit de poliţişti la aeroport

Noaptea trecută, Gigi Becali a fost oprit de poliţişti pe aeroportul „Henri Coandă” de unde voia să meargă în Israel. Poliţia, însă, avea mandat de aducere pe numele său, întrucât i-a fost deschis un nou dosar penal pentru Avicola Iaşi, în care este învinuit de înşelăciune şi delapidare. Dosarul se află pe rol de mai multă vreme, însă abia acum a început urmărirea penală, informează Mediafax.

Luat de la aeroport, deputatul George Becali a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), de unde a plecat în jurul orei 00.30.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite