Spitalul din Târgovişte renunţă la oalele cu mâncare plimbate pe holuri. Mâncarea va fi servită în caserole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto C.S.

Servirea mesei se face la un alt nivel la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Mâncarea bolnavilor nu mai este adusă în oale, ci este servită în caserole de unică folosinţă.

Schimbarea a fost realizată de la 1 februarie 2022 şi reprezintă un sistem modern, european, de servire a mesei către pacienţi. Atât micul dejun, cât şi prânzul şi cina sunt servite fiecărui bolnav în caserole individuale. Porţiile sunt preparate şi ambalate în blocul alimentar al Spitalului. 

„Totul este îmbunătăţit. De la calitate, la aspect şi servire în condiţii civilizate. Căutăm în permanenţă să creăm condiţii optime, europene pentru bolnavi. Vrem ca aceştia să nu mai asocieze spitalul cu o zonă cenuşie, pesimistă, ci cu un spaţiu care să le insufle speranţă şi încredere. Asta vrem să realizăm în unitatea noastră, prin serviciile oferite şi prin profesionalismul cadrelor", precizează managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, dr. Claudiu Dumitrescu. 

UPU, modernizată şi extinsă

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat, recent, contractul pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Foto C.S. 

„Prin acest proiect, dâmboviţenii vor beneficia de cele mai bune condiţii de prim ajutor, dar vom şi creşte calitatea actului medical. De asemenea, această extindere va asigura servicii care lipsesc din sistemul de urgenţe al spitalului şi va separa cazurile nonvitale de cele vitale, fapt care este de un real ajutor pentru medicii celui mai important spital din judeţul nostru”, a transmis administraţia judeţeană.

Va fi construit un tronson de clădire nou dedicat urgenţelor vitale, spaţiile urgenţelor nonvitale şi pediatrice vor fi modernizate, dar va fi achiziţionată şi aparatură şi dotări de ultimă generaţie.

Este vorba de 10 monitoare de funcţii vitale, 4 defibrilatoare, 4 electrocardiografe, 1 aparat de radiologie digitală, 1 sistem de perfuzie sub presiune, 2 truse instrumentar chirurgical, 2 aspiratoare secreţii, 2 injectomate cu infuzomate, 1 ventilator portabil, 1 staţie centrală de monitorizare, 1 ecograf staţionar, 1 monitor triaj cu manşete de diferite mărimi (pentru urgenţele pediatrice), mobilier pentru spaţiile de aşteptare şi tărgi transport pacienţi.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 8 milioane de lei. Proiectul are ca termen de finalizare a lucrărilor luna decembrie 2023.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Varianta Omicron a coronavirusului este rezistentă la majoritatea anticorpilor monoclonali, dar poate fi neutralizată printr-o doză de rapel | STUDIU

Cum se manifestă infecţia cu Omicron şi cine riscă să dezvolte forme severe. Explicaţiile managerului Institutului „Marius Nasta” din Capitală

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”