Român în lupta pentru centura mondială la kickboxing. Ce palmares de temut are Călin Petrișor

0
Publicat:

Sergentul dâmbovițean Călin Petrișor, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști, va lupta sâmbătă, 25 martie, pentru Centura Mondială Iska la kickboxing. În cadrul competiției Kick’s Night, ce se va desfășura în Franța, la Murit, sergentul Călin Petrișor va lupta 5 reprize.

Călin Petrișor. FOTO Facebook

Adversarul lui Călin Petrișor este Eduard Bernadou, un adversar de calibru mondial, originar din Franța.

Originar din comuna Petrești, județul Dâmbovița, sergentul Călin Petrișor este încadrat la Batalionul 921 Sprijin "Vlad Țepeș" din Garnizoana Târgoviște, putând să se laude cu un palmares la profesioniști de 39 victorii, din care 21 prin KO. El este, de asemenea, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști.

Suntem pregătiți să aducem centura mondială ISKA Europe acasă. 25 Martie, Franța. Am nevoie de susținerea voastra! Oss!”, este mesajul antrenorului său Daniel Mocanu, polițist la Rutiera din Găești.

Călin Petrișor (stânga) și Eduard Bernadou (dreapta) SURSA Arhiva personală

În 2021, Călin Petrișor a fost desemnat finalist la nu mai puțin de 4 categorii ale premiilor DFS, câștigând titlul de cel mai spectaculos meci. În 2022, sportivul dâmbovițean a reușit sa câștige titlul de „rising star”.

ISKA este una dintre cele mai importante organisme internaționale care reglementează meciurile de karate sportiv și kickboxing și are sediul în Statele Unite. A fost înființată în 1985 ca răspuns la problemele legale și de venituri care au dus Asociația Profesională de Karate în declin.

Plătit în criptomonede după o gală câștigată

Călin Petrişor este din Găeşti și a primit titlul dedicat meciului serii la Dynamite Fighting Show pentru a treia oară în carieră, în 2021. Pentru că a fost cea mai apreciată luptă, Petrişor a fost răsplătit şi cu un bonus de 2.500 de criptomonede.

„E ceva nou să fii plătit în criptomonede şi am zis să nu refuz această oportunitate. Moneda este nouă şi o să le ţin pe toate până când vor creşte. Sigur vor creşte. Acum am 2.500 de lei, practic”, spune sportivul.

Dynamite Fighting Show atinge astfel o nouă eră. Dacă în trecut ca bonusuri erau oferite vacanţe în resorturi de lux, acum a trecut la plata în criptomonede.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie