Povestea fetei de primar, campioană naţională la K1. Se bate în ring cu iubitul ei: „Am avut nasul rupt, întinderi, luxaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă Raluca vrea să devină poliţistă, Petrişor vrea să ajungă militar. A trecut cu brio probele fizice pe care le-a susţinut la Breaza pentru Academia Militară
Dacă Raluca vrea să devină poliţistă, Petrişor vrea să ajungă militar. A trecut cu brio probele fizice pe care le-a susţinut la Breaza pentru Academia Militară

Dragostea şi bătaia merg mână în mână într-un cuplu de tineri din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, ambii luptători de K1, legitimaţi la Respect Gym Găeşti. Călin Petrişor şi Raluca Costache, care este fată de primar, nu ratează nicio ocazie de a-şi da pumni, mai în glumă, mai în serios.

Antrenorul celor doi îndrăgostiţi, Dan Mocanu, poliţist în cadrul Poliţiei Rutiere din Găeşti, spune că cei doi se antrenează împreună pentru competiţii şi că se bat fără milă în ring, pentru ca, mai apoi, să se sărute pasional, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Raluca Georgiana Costache este mai bine cotată decât iubitul ei. Este campioană naţională la K1 la doar 18 ani şi este elevă în clasa a XI-a. De cealaltă parte, Călin Petrişor Alin are 19 ani şi este în an terminal. Ambii studiază la acelaşi liceu din Găeşti dar s-au cunoscut la sală.

raluca si petrisor k1

Raluca: “Stăteam mai mult cu băieţii”

Raluca s-a apucat de sport în urmă cu doi ani. Nu a intrat din prima în sala de lupte, ci a cochetat cu fotbalul, o “activitate” mai feminină şi mai puţin riscantă. 

“Nu aveam în cap să mă bat. Eu stând numai cu băieţii, voiam să fac fotbal, dar nu aveam unde să mă duc, pentru că nu aveam niciun club prin apropierea localităţii mele. Părinţii oricum nu erau de acord ca eu să fac fotbal. Pe de altă parte nici eu nu voiam un sport anume ci voiam doar să fac mişcare. Însă, când am venit la liceu am dat peste un prieten de familie al cărui băiat făcea K1 la sală. Venea tot timpul pe la mine şi îmi povestea cum este la sală, cum se antrenează, cu cine s-a bătut, ce a mai făcut. Dădea cu pumnii în scaune, în pereţi şi mi-a plăcut treaba asta la nebunie. Mă vădeam făcând asta şi nu am mai stat pe gânduri”, îşi aduce aminte “bătăuşa” din K1.

“M-am rugat de ai mei să mă lase la sală şi într-un final m-au lăsat”

Tatăl Ralucăi, Costache Iulian, este primar în comuna dâmboviţeană Ulieşti. Văzând că îi place atât de mult să se bată la sală n-a avut încotro şi a susţinut-o necondiţionat. 

“M-am rugat de ai mei să mă lase la sală şi într-un final m-au lăsat pentru că au văzut că îmi place foarte mult. El nu vrea ceva anume de la mine. Nu mi-a sugerat nicio activitate. Mi-a spus doar să fiu atentă, să nu mă accidentez prea tare. Eu îmi doresc să mă fac poliţistă după ce termin liceul şi voi da la Academie”, spune tânăra.

Chiar dacă s-a accidentat nu s-a descurajat

Raluca este îndrăgostită de K1, chiar dacă a avut parte şi de accidentări. S-a ales cu nasul spart la unul dintre antrenamente.

„Îmi place la maxim ceea ce fac, pentru că altfel nu mai voiam să fac performanţă. Îmi place chiar dacă este un sport dur. Am avut parte de accidentări de-a lungul timpului. Am avut nasul rupt, întinderi, luxaţii. Când mi-am spart nasul m-am speriat, e ceva firesc, dar după ce mi-a trecut, am fost ok. S-a întâmplat la sală, când mă băteam cu băieţii. Sunt singura fată din club care face performanţă. Mai sunt fete, dar vin doar de plăcere”, adaugă ea.

raluca si petrisor k1

Cu câteva săptămâni înainte de fiecare meci adolescenta se antrenamează de 2-3 ori pe zi pentru a intra în formă.

raluca si petrisor k1

Dragoste cu năbădăi – pumni sub coaste

Relaţia cu Petrişor, iubitul ei, a început în urma unor “sparringuri” repetate. Aveau aproximativ aceeaşi greutate, iar antrenorul îi băga în ring pentru a se antrena. 

“A fost cu năbădăi  la început. A durat ceva până ne-am plăcut, cred că aproape un an. Suntem împreună de câteva luni.  Ne ciondănim mereu, ne batem, dar eu câştig mereu pentru că Petrişor mă lasă. Părinţii noştri sunt de acord, pentru că practicăm acelaşi sport, avem acelaşi program, învăţăm la aceeaşi şcoală”, mai spune Raluca.

Recent, dâmboviţeanca s-a bătut într-o gală organizată la Târgovişte, cu multipla campioană la box a Suediei, Sagal Aden Husein,  pe care a învins-o. Sagal este studentă la medicină în România.

“Mi-o cam iau, dar pentru iubire ce nu facem?!”

Călin Petrişor, spune că mai are de încasat mulţi pumni până să ajungă la nivelul iubitei sale, pentru că el încă nu a câştigat nicio centură.

“Mi-o cam iau, dar pentru iubire ce nu facem?! E iubire mare între noi dar şi cu năbădăi, dar e bine că nu e monotonă. La pregătire eu nu dau cu putere, şi o las mereu să mă bată. Câteodată îmi mai scapă şi mie câte una pentru că nu am cum să mă controlez tot timpul. Eu am doar meciuri la profesionişti şi nu am apucat să mă bat pentru o centură. Raluca e mai bună ca mine la titluri.”, spune Petrişor. 

Petrişor povesteşte că s-a apucat de K1 pentru că îi plăcea bătaia. “Mă băteam pe unde apucam, pe stradă, la şcoală, tot timpul. Mi-am dorit foarte mult să mă duc la sală, ca să mă disciplinez. Părinţii nu au fost de acord cu mine, dar după ce au venit rezultatele, m-au susţinut şi acum le place şi lor. Au înţeles că fac asta din pasiune şi că nu mai sunt acelaşi derbedeu care se bătea peste tot”, spune el.

raluca si petrisor k1

Dacă Raluca vrea să devină poliţistă, Petrişor vrea să ajungă militar. A trecut cu brio probele fizice pe care le-a susţinut la Breaza pentru Academia Militară.

raluca si petrisor k1

Cine este antrenorul celor doi

Antrenorul Daniel Mocanu este ofiţer la Poliţia Rutieră din Găeşti şi deţinătorul clubului “Respect Gym Găeşti”. La rândul său fost sportiv de performanţă, poliţistul a văzut în cei doi dorinţa de victorie şi mai ales talentul înăscut.

“Asta e prima dragoste declarată în ring, pot să spun. Stau împreună tot timpul şi au şi girul meu pentru că ştiu tot timpul de ei. Raluca luptă 100% cu Petrişor, dar Petrişor, bineînţeles, dă mai încet. Vizavi de relaţia lor pot să spun că nu au avut nicio tangenţă la început. Erau ca şoarecele şi pisica”, spune Dan Mocanu.

Ofiţerul spune că eleva sa aproape că nu are adversar la categoria ei pentru că este un sportiv muncitor şi încrezător în puterile sale.

“Eu le-am pus mânuşile în mâini şi sunt mai mult decât dedicaţi sportului. . Am încredere maximă în ei, pentru că în România, la fete, suntem deficitari în scest sport. Raluca a început să devină lider la categoria ei, mai ales că a câştigat şi cu campioana Suediei”, mai spune antrenorul celor doi.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite