Peste 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a început distribuţia în teritoriu a celor 11.400 de doze de vaccin antigripal, alocate de către Ministerul Sănătăţii în cadrul primei etape a campaniei de vaccinare.

Beneficiarii acestor prime doze de vaccin antigripal sunt copiii cu vârste cuprinse între 3-5 ani, mai ales cei care sunt la prima vaccinare şi pentru care va fi necesară  administrarea a 2 doze de vaccin la interval de minimum 30 de zile, gravidele, rezidenţii instituţiilor de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, personalul medico-sanitar şi cel auxiliar din spitale şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii unor instituţii de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

„Ca în fiecare an, livrarea deozelor de vaccin repartizate va avea loc în mai multe etape, iar vaccinarea se va realiza prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Pentru sezonul 2020-2021,  D.S.P. Dâmboviţa a centralizat un necesar de 103649 de doze. Reamintim populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandăm tuturor persoanelor care intră în categoria cu risc crescut de îmbolnăvire, să solicite vaccinul gratuit”, se arată într-un comunicat al DSP Dâmboviţa.

De asemenea, medicii insistă să respectăm cu toţii regulile de igienă personală şi colectivă, care sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi gripă.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor