Motociclist din Târgovişte, sfârtecat de roţile unei dube, în comuna Bascov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: argesenii.ro

Un motociclist din Târgovişte, în vârstă de 28 de ani, a murit, astăzi, în comuna Bascov, din judeţul Argeş în urma unui grav accident. Tânărul a făcut, se pare, o manevră greşită şi a intrat sub roţile unei dube care i-a sfârtecat pe loc un picior. Cu piciorul in punga, medicii au plecat spre spital, însă, din pacate, tânărul nu a mai supravieţuit.

Ionescu Sorin, din Târgovişte, plecase să mănânce mici de la popasul Deduleşti, de pe Dealul Negru, împreună cu alţi doi prieteni. La ieşire de pe Autostradă 1, în comuna Bascov, a derapat cu motocicleta şi a intrat sub roţile unui camion de marfă. În urma impactului, tânărul a fost aruncat la câţiva metri distanţă. Practic a fost rupt în bucăţi. Piciorul lui a ajuns la zeci de metri, alături de motocicletă. 

Din cauza accidentului, traficul a fost perturbat. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a află cauzele ale producerii accidentului. 

Tânărul a fost transportat de urgenţă la spital, iar piciorul amputat a fost pus într-o pungă. Aproape o oră s-au străduit medicii de la Spitalul Judeţean din Piteşti să îl ţină pe tânăr în viaţă. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. 

  

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!