Istoria inelelor sigilare medievale, descoperite la Biserica Sf. Vineri
0Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, continuă, sub genericul Comori în obiectiv, seria de expuneri lunare a obiectelor descoperite pe cale arheologică şi intrate în patrimoniul cultural naţional mobil.
Inelele sigilare pe care am ales să le expunem au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice ce au avut loc la Curtea Domnească din Târgovişte, sectorul biserica Sfânta Vineri, în anii 1967, 1968 şi 2018. Acestea pot fi văzute la Curtea Domnească din Târgovişte, în clădirea Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, într-un spaţiu special amenajat.
Informaţii despre exponate:
Denumire: Inele sigilare medievale
Locul descoperirii: Biserica Sfânta Vineri – Curtea Domnească din Târgovişte
Perioada desfăşurării săpăturilor arheologice: 1967-1968 şi 2018
Durata expoziţiei: noiembrie - decembrie 2020
Realizatorii expoziţiei: arhg. Minodora Cârciumaru, arhg. Florin-Gabriel Petrică, arhg. Mihai-Claudiu Năstase, muzeograf Mariana Ţuţuianu, artist plastic-grafician Andrei Scărlătescu
Inelele sunt obiecte personale şi decorative purtate, de obicei, ca simplă bijuterie. În cazul inelelor deţinute de elitele sociale şi politice din Ţara Românească, acestea erau reprezentative atât pentru rangul cât şi pentru funcţia deţinută la reşedinţa domnească, lucru valabil peste tot în Europa evului mediu.
În general, peceţile erau de mai multe tipuri şi dimensiuni, un tip mai la îndemână fiind pecetea inelară. Au diferite forme, rotunde, ovale, hexagonale, cu margine perlată sau liniară în interiorul căreia se înscrie legenda, gravată în negativ, redând numele boierului, de obicei cu caractere chirilice. Mobilele heraldice sunt de asemenea diverse: arme, aştri, cruci, semne grafice, animale, plante, etc.
Multe asemenea obiecte au fost gravate cu numele posesorului, la care adesea se adăugau şi însemnele heraldice ale familiei din care făcea parte. Inelul deţinea, astfel, o funcţie dublă, de bijuterie şi de sigiliu personal. Astfel, gravurile artistice ce împodobeau obiectul, făcute prin diferite metode precum incizia sau excizia, simple sau chiar opere de artă ale bijutierului, reprezentau marca personală a deţinătorului.
Încă din perioada de formare a statelor medievale româneşti, atât Domnia cât şi marea boierime au deţinut propriile însemne heraldice, care au evoluat permanent din punct de vedere al complexităţii realizărilor grafice. În multe cazuri, alături de stema personală sau a familiei, posesorul inelului îşi ataşează numele şi funcţia deţinută la curtea principelui: logofăt, vornic, pitar, stolnic, etc. Sunt numeroase cazuri în care orăşeni târgovişteni, având diverse îndelitniciri, îşi aveau propriul inel sigilar folosit în corespondenţa personală.
Astfel, cele mai importante şi vechi familii nobiliare munteneşti au putut ataşa documentelor oficiale emise de cancelaria domnească propriile steme, semn al puterii şi rangului deţinut.
Peceţile inelare sau de alt tip au fost cunoscute istoricilor şi cercetate ştiinţific atunci când în sec. XIX – XX s-au alcătuit marile colecţii de documente, aparţinând statului, mănăstirilor, marilor familii de boieri sau unor pasionaţi. Însă era vorba doar de păstrarea lor sub formă de amprentă pe suportul de ceară ce însoţea documentul respectiv. De cele mai multe ori, obiectul fizic lipsea, cu excepţia cazului când pecetea sau inelul era o moştenire de familie.
Cercetările arheologice au contribuit în mod fundamental la cunoaşterea şi cercetarea fascinantei lumi a sigilografiei, heraldicii şi genealogiei. Astfel, degradarea unor monumente arhitecturale a impus măsuri şi lucrări de restaurare, care au necesitat cercetări arheologice preventive. În timpul acestor cercetări au fost descoperite numeroase morminte, în care defuncţii purtau însemnul personal sigilar. Necropolele medievale, aşadar, au oferit cele mai numeroase şi importante astfel de obiecte.
Ca fostă reşedinţă a Ţării Româneşti, necropolele medievale şi premoderne ale vechii cetăţi de scaun-Târgovişte, parţial cercetate, indică numărul copleşitor al dregătorilor domneşti, rezidenţi şi îngropaţi în oraş. Adunate, toate aceste inele concentrează în ele atât istoria oraşului dar mai ales a ţării.