Cum îţi dai seama că eşti dependent de jocurile de noroc şi ce tratament trebuie să urmezi pentru a scăpa de această tulburare
0Dacă eşti neliniştit, dormi cu gândul doar la bani şi recuperarea sumelor pierdute, îţi minţi apropiaţii, recurgi la furt pentru a face rost de bani, atunci ai o problemă care trebuie tratată urgent. Specialiştii o numesc „joc de şansă patologic” şi se tratează după multe luni de abstinenţă.
Fie că vorbim despre poker, blackjack, ruletă, pariuri sportive, la casino sau online, dependenţa de jocurile de noroc are repercursiuni semnificative asupra vieţii jucătorului, precum şi a relaţiilor acestuia şi poate să ducă la probleme financiare grave.
Dependenţa de jocuri de noroc este o tulburare legată de controlul impulsurilor. Persoanele care au o asemenea dependenţă nu îşi pot controla impulsul de a juca, chiar dacă sunt conştiente că jocul are repercusiuni asupra lor şi persoanelor apropiate.
Cum ţi se lipeşte eticheta de dependent de jocuri de noroc
Printre semnele că suferi de această tulburare sunt: ascunderea faptului că joci sau joci în secret, dificultatea de a înceta jocul şi continuarea pana la cheltuirea ultimului ban, joc cu bani împrumutaţi, jucatul pentru a recupera banii pierduţi şi ignorarea familiei.
Cercetările ştiinţifice în domeniul adictologiei au descoperit că dependenţa reprezintă în esenţă „o tulburare mentală provocată de schimbări persistente în structura şi funcţionarea creierului” (Alain Leschner, 2001).
“Jocurile de noroc nu reprezintă un fenomen al lumi moderne, ci unul dintre cele mai vechi aspecte ale comportamentului uman, care ne-a însoţit de-a lungul secolelor şi chiar mileniilor de evoluţie ale civilizaţiei umane. Dorinţa de a câştiga, de a dobândi bunăstare, prestigiu şi libertate prin asumarea de riscuri constituie dintotdeauna o forţă instinctuală, ce există în gena umană, probabil recompunând alături de instincte primare (sete, foame etc.) şi unele derivate majore sau minore (de la respect, la dispreţ sau dezgust, de la dragoste, la ura, de la integrare în comunitate, la izolare sau excludere etc.) spectrul atât de larg al mecanismelor de supravieţuire a individului. La indivizii cu joc de şansă patologic pot fi prezente distorsiuni în gândire, sunt extrem de competitivi, energici, neliniştiţi şi fastidioşi”, spune Mihaela Ghercă, psiholog.
Dependenţa de jocuri de noroc este clasificată drept o tulburare a controlului impulsului, alături de alte tulburări, cum ar fi tulburarea explozivă intermitentă, piromania, kleptomania, tricotilomania şi este denumită „joc de şansă patologic”.
“Norocul nu numai că este orb, dar orbeşte adesea pe mulţi dintre aceia care sunt mângâiaţi de el…” – Cicero
Dependenţii riscă să rămână fără job
Consecinţele nefaste ale jocului de şansă patologic sunt pe plan profesional, pierderea jobului, compromiterea carierei din cauza preocupării pentru jocul de noroc, care scade randamentul la serviciu şi creşte în schimb absenteismul. Pe lângă acestea, apar “probleme cu familia şi prietenii, pentru că jucătorul de noroc în general ascunde adevărul despre această dependenţă care îl stăpâneşte, probleme financiare, pentru că se împrumută, vinde bunuri, începe să fure pentru a-şi finanţa dependenţa şi poate căpăta şi bolile stresului, cum ar fi insomnie, nervozitate, depresie, anxietate, culminând cu tentative de sinucidere atunci când viaţa însăşi devine un joc de noroc”, mai spune psihologul Mihaela Ghercă.
FOTO cryptocoinsnews.com
Terapia care dă roade
De regulă, la bărbaţi, dependenţa de jocurile de noroc se instalează în adolescenţă, iar la femei apare mai târziu.
“În jocul patologic de noroc se recomandă psihoterapie orientată către conştientizare asociată cu grupuri de suport formate din pacienţi. Scopul trebuie să fie abstinenţa totală, se tratează psihofarmacologic asocierile - depresie, manie, abuz de substanţe sau disfuncţii sexuale. Poate fi utilă terapia familială. Tratamentul începe o dată cu recunoaşterea acestor probleme şi cu dorinţa de a le depăşi. Psihoterapia se desfăşoară prin şedinţe individuale săptămânale, este personalizată fiecărui individ. De asemenea, familia ar putea fi şi ea implicată în tratament. Scopul final al intervenţiei psihoterapeutice îl reprezintă fie abstinenţa totală a jucătorilor, fie practicarea unui joc controlat, după o perioada de minim trei luni de abstinenţă”, adaugă Mihaela Ghercă.