Patru pietoni răniți pe trotuar. O șoferiță a intrat cu mașina în ei și s-a oprit într-un stâlp FOTO

0
Publicat:

Accidentul rutier s-a petrecut în ziua de miercuri, 30 august 2023, la amiază, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Autoturismul a lovit cei patru oameni de pe trotuar și s-a oprit într-un stâlp, fiind grav avariat.

Accident cu patru pietoni răniți FOTO: ISU Suceava

O șoferiță de 58 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina pe trotuar, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, lovind patru oameni, după care s-a oprit într-un stâlp.

Au intervenit la fața locului pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Cei patru pietoni (toți de sex feminin), doi adulți (de 19 și 41 de ani) și doi minori (9 și 15 ani) dar și conducătoarea auto (58 de ani), au necesitat îngrijiri medicale.

Toate persoanele implicate în accident erau conștiente și cooperante, a anunțat ISU Suceava. Acestea au fost transportate la Urgențele Spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare.

Conform IPJ Suceava, o femeie de 58 ani din municipiul Suceava, în timp de conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și a acroșat cei patru pietoni.

Ulterior, autoturismul condus de femeia de 58 ani a lovit un stâlp de electricitate, conducătoarea auto suferind leziuni ușoare.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i prelevate și probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele