Accidentul de circulaţie mortal în care niciun ocupant al maşinii n-a recunoscut că s-a aflat la volan. Cum vor anchetatorii să rezolve „dilema“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii noiembrie 2017, o femeie de 42 de ani din oraşul sucevean Liteni a fost acroşată mortal de un autoturism în interiorul căruia se aflau doi bărbaţi. Niciunul n-a recunoscut că s-ar fi aflat la volan, dând vina unul pe celălalt.

În momentul producerii accidentului, în zona în care s-a produs nefericitul eveniment nu au exista martori, astfel că singura soluţie la care pot apela procurorii suceveni este testul poligraf.

În primă fază, poliţiştii au stabilit că la data de 25 noiembrie 2017, în jurul orei 14.45, Dumitru Şuhan, de 42 de ani, din localitatea Rotunda, în timp ce conducea autoturismul său Volkswagen Passat pe strada Siliştei, din oraşul Liteni, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a accidentat-o mortal pe Maria Vornicu, de 42 ani, localnică, care mergea pe marginea drumului.

Dumitru Şuhan şi pasagerul Robert Lupu au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,33 mg/l alcool în aerul expirat în cazul primului şi 0,77 mg/l alcool în aerul expirat în cazul celui de al doilea, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Dumitru Şuhan a fost reţinut pentru 24 de ore, însă a doua zi a fost eliberat fără ca împotriva lui să fie luată vreo măsură preventivă. Anchetatorii continuă cercetările pentru a descoperi cine a condus maşina care a lovit-o mortal pe femeia de 42 de ani. 

Alte ştiri pe această temă:

Grav accident de circulaţie provocat de o familie de stranieri care venea acasă de Sărbători

Şoferul care a ucis un om şi a băgat o adolescentă în spital era beat criţă

Trei copii au rămas orfani după un accident devastator petrecut pe DN1. Tânărul care a produs tragedia a fost reţinut

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry