Slobozia: „Nici măcar Ceaușescu nu ne-a obligat să stăm opt ore în școală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua lege a Educației din România, care prevede ca un profesor să muncească 40 de ore pe săptămână, i-a scos din minți pe dascăli. Multe din școlile ialomițene au deja carnete de condică, în care dascălii semnează atât la sosire, cât și la plecare. Ei trebuie să figureze cu cel puțin opt ore de muncă pe zi.

Cu toate că noua lege a Educației precizează că numărul de ore pentru dascăli este de 40 pe săptămână, aceasta nu spune nimic despre obligativitatea profesorilor de a-și petrece timpul la școală, după terminarea orelor de curs. „Este o mare prostie această lege, nici măcar Ceaușescu nu mi-a impus să stau opt ore la școală, pe zi. Eu oricum muncesc chiar și 10 ore pe zi. Jumătate din ore sunt la școală, iar restul mă documentez acasă, unde am bibliotecă, calculator, Internet, imprimantă. Dacă rămân după ore la școală, nu pot să fac nimic, pentru că nu am nimic din toate acestea“, spune Otilia Dumitru, profesor de biologie la Grupul Școlar „Al. Ioan Cuza“ Slobozia.

Exces de zel

În multe școli din Ialomița, s-a introdus registrul de condică, în care este precizată ora când profesorul vine la școală și cea la care părăsește unitatea de învățământ. „Mulți directori de școli au transpus ad-literam noua lege a Educației, ca nu cumva să-și supere superiorii. Chestia cu condica se practică în fabrici și uzine, nu în școală, unde programul este atât de diversificat. Azi, poți munci 6 ore, iar mâine 12“, spune Traian Mitrea, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Ialomița (USLI).

În replică, mulți directori de școli și licee consideră că noua lege a Educației este una bună, care va crea o altă imagine a dascălului. „Opinia publică își va schimba părerea în legătură cu programul de lucru al profesorilor. Vor vedea că nu muncesc doar 18-19 ore pe săptămână, așa cum se vehicula. Acum vor sta opt ore pe zi la școală și vor semna în condică, să vadă toată lumea că muncesc normă întreagă“, spune Costică Strezoiu, directorul Grupului Școlar „Al. Ioan Cuza“.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ Slobozia!






Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent