Slobozia: Îşi omoară timpul în penitenciar realizând adevărate opere de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închis pentru omor, Victor Slăvilă (38 de ani) are un deceniu petrecut în spatele gratiilor şi mai are de ispăşit încă pe atât. Este pasionat de desen din fragedă copilărie, dar a redescoperit cărbunele şi coala de desen abia când a ajuns în spatele gratiilor. Încarcerat pentru omor, constănţeanul Victor Slăvilă a realizat până în prezent zeci de desene care stârnesc admiraţie.

Deşi te aştepţi ca omul lăudat pentru lucrările sale să fie întruchiparea artistului cu constituţie astenică şi fire boemă, lucrurile stau cu totul altfel. Victor Slăvilă este, cel puţin la prima vedere, unul dintre durii Penitenciarului Slobozia: un pachet de muşchi, acoperit de tatuaje. „Am lucrat timp de 15 ani ca tatuator, am avut chiar şi afacerea mea în domeniul ăsta. Toate tatuajele pe care le vedeţi pe corpul meu sunt realizate de mine, mai puţin cel de pe cap“, explică Victor.

Lucrează în cărbune

Treptat, însă, pe măsură ce discuţia avansează, ajungi să descoperi partea mai puţin cunoscută a sa. Este pasionat de desen încă de când avea cinci ani, „talentat de mic“, aşa cum el însuşi spune. Închis în urmă cu zece ani, pentru omor, Victor a redescoperit farmecul cărbunelui şi al colii de desen. În decursul unui deceniu de detenţie, Victor Slăvilă a realizat  zeci de desene, care mai de care mai reuşite. E drept, culorile au rămas în urmă, la fel ca şi viaţa constănţeanului, iar Victor lucrează doar în gri, la fel cum e fiecare zi petrecută în spatele gratiilor.

„Toate desenele sunt realizate în celulă, deşi este destul de greu să desenezi la închisoare, fără şevalet, fără spaţiul necesar, fără linişte… Nu sunt condiţii“, explică Victor Slăvilă. Fiecare lucrare presupune un timp de lucru de minimum 30 de minute, dar poate ajunge şi la două-trei ore, în funcţie de complexitate, perioadă în care Victor dă frâu liber trăirilor interioare.



Îl încearcă dorul de mamă

Pentru Victor, fiecare desen realizat este unul special, aşa că îi este greu să aleagă lucrarea preferată sau măcar pe cea în care se regăseşte. „Fiecare desen exprimă trăiri, sentimente, regrete, speranţe şi gânduri. Nu am o lucrare care să îmi placă mai mult sau una care să îmi placă mai puţin. Fiecare lucrare are ceva aparte“, explică Victor. După un deceniu petrecut în penitenciar, pe Victor Slăvilă îl încearcă dorul de mamă. A văzut-o ultima oară în urmă cu mulţi ani şi nu ştie când şi dacă o va mai revedea. Mai ales în condiţiile în care mai are de ispăşit încă aproximativ zece ani de detenţie.

„Aş vrea să o desenez pe mama. Mi-e tare dor de ea, nu am mai văzut-o de şase ani. Mi-e dor şi de mare… Astea sunt desenele pe care aş vrea să le fac şi pe care, cu siguranţă, le voi face“, oftează deţinutul.

Expoziţie la Perlea?

Desenele realizate de Victor au stârnit admiraţie şi în rândul celor care stau de cealaltă parte a gratiilor. Conducerea unităţii, prin vocea purtătorului de cuvânt, Maria Obrejan, spune că va demara, în viitorul apropiat, toate demersurile necesare pentru ca lucrările constănţeanului să fie expuse publicului larg. „Vom încerca să organizăm o expoziţie cu aceste lucrări la Centrul Cultural Ionel Perlea. Dacă vom obţine acordul, atunci desenele sale, de altfel extrem de reuşite, vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii“, spune Maria Obrejan.

Chipul dur al lui Victor s-a luminat la auzul veştii că lucrările sale ar putea fi expuse la Slobozia. „Desenele mele au mai fost prezentate la două expoziţii în Brăila. Mi-ar plăcea să fie organizată o expoziţie cu lucrările mele şi aici, la Slobozia“, spune deţinutul.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta