O casă cu mansardă, făcută scrum într-un incendiu devastator la Alexeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a făcut prăpăd FOTO Adevărul

Mai bine de 5 ore s-au luptat cu flăcările pompierii din Urziceni pentru a stinge vâlvătaia care a cuprins ieri o gospodărie din comuna Alexeni.

Focul a izbucnit luni, 3 august, în jurul orei 09.00, la o locuinţă situată în comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detaşamentul Urziceni, care au acţionat cu 3 autospeciale cu apă şi spumă, fiind sprijiniţi de echipajul SMURD.

În momentul sosirii echipajelor la locul evenimentului, interiorul locuinţei, tip parter+mansardă, ardea cu violenţă, focul fiind alimentat de materialul din care aceasta era executată (buşteni din lemn). Pompierii au lucrat mai bine de 5 ore pentru lichidarea incendiului, care a înghiţit interiorul casei (6 încăperi cu mobilierul, electronicele şi electrocasnicele, elementele din starea de fixaţie, îmbrăcămintea şi documentele din acestea) pe o suprafaţă de circa 150 mp, precum şi acoperişul acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp.

Cel mai probabil, sopun pompierii, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată.

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE. Incendiu devastator la o fermă din Amara. O persoană a fost carbonizată şi 700 de animale au pierit în foc

Incendiu la o solă de grâu în comuna Stelnica. Focul, provocat de doi copii

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie