Maestrul Dan Puric, la catedrala din Urziceni. Conferinţa "Să fii român! începe sâmbătă, 9 decembrie, la ora 17.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestrul Dan Puric, binecunoscut actor, eseist, autor şi regizor ortodox de teatru, vine la Urziceni pentru a susţine conferinţa intitulată “Să fii român!”. Sâmbătă seară, pe 9 decembrie, în catedrala din localitate, ialomiţenii sunt aşteptaţi la spectacol. Evenimentul este organizat cu binecuvantarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, iar intrarea la eveniment va fi liberă.

Renumit pentru spectacolele sale – Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote – care au fost reprezentate în mai multe ţări, actorul Dan Puric, mai este, de asemenea, apreciat pentru spectacolele proprii de pantomimă, transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt şi RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveţia.

Mai mult decât atât, însă, maestrul Dan Puric a devenit o personalitate apreciată, în ultimii ani, şi pentru realizarea unor evenimente care sunt o adevarată mărturisire în ce priveşte conştiinta poporului român de veacuri, tradiţia şi credinţa profundă a acestuia în Dumnezeu, astfel de evenimente fiind încununate de real succes, actorul şi regizorul de top implicându-se activ în viaţa Bisericii Ortodoxe, prin diferite manifestări şi, mai ales, priun susţinerea de conferinţe.

Eveniment în premieră

Conferinţa de sâmbătă, un eveniment în premieră în Catedrala din Urziceni, va fi transmisă LIVE online, pe lângă paginile www.lacasuriortodoxe.ro si www.lonews.ro şi în paginile web ale întregii reţele a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor (protopopiate, biserici şi mânăstiri) şi în cele ale reţelei web a Arhiepiscopiei de Alba Iulia www.reintregirea.ro (protopopiate, mânăstiri şi biserici).

Conferinţa de sâmbătă seară, care va începe la ora 17.00, susţinută de Dan Puric şi intitulată “Să fii Român!”, organizată cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Vincenţiu, se înscrie în “Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Vă recomandăm şi:

Oare de ce Dan Puric nu a rămas actor?

Cum s-a inventat un conflict între Andrei Pleşu şi Dan Puric

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete