Botez şi logodnă cu zeci de persoane, întrerupte de poliţiştii ialomiţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a descins la petrecerile organizate în pandemie FOTO Poliţia Română

Două petreceri la care participau zeci de persoane au fost întrerupte în weekend de poliţiştii ialomiţeni. Este vorba despre un botez şi o logodnă. Petrecării s-au ales cu amenzi consistente.

Primul eveniment privat a fost sesizat în ziua de sâmbătă, 30 octombrie, în jurul orei 20.00, de către un bărbat din comuna Alexeni care a solicitat intervenţia poliţiştilor la o adresă unde are loc un botez.

La faţa locului a fost identificat organizatorul evenimentului, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, precum şi un alt bărbat în vârstă de 47 de ani, în calitate de muzicant, sancţionat cu 1.000 de lei.

De asemenea, în curtea imobilului au fost identificate 30 de persoane, participante la eveniment, acestea fiind sancţionate contravenţional pentru nerespectarea Legii 55/2020.

Duminică, 31 octombrie, în jurul orei 15.00, poliţiştii din Urziceni au fost alertaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Bărbuleşti are loc un eveniment privat, fiind nerespectate prevederile legale în vigoare.

La locaţia indicată a fost identificat organizatorul evenimentului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care a primit o amendă în valoare de 5.000 de lei, precum şi 20 de persoane participante la ceremonia de logodnă, acestea fiind de asemenea sancţionate contravenţional pentru nerespectarea Legii 55/2020.

Ce e interzis în pandemie

Poliţiştii reamintesc faptul că în această perioadă este interzisă organizarea de petreceri private.Totodată, circulaţia în intervalul orar 22.00 – 05.00 este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu deţin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, a adeverinţei de la angajator sau a legitimaţiei de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricţii.

De asemenea, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile publice închise şi deschise, pentru toate categoriile de persoane, fie ele vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate.

"Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie", a transmis IPJ Ialomiţa.

Vă mai recomandăm şi:

Şeful CNCD: Legea Paşaportului COVID, obligatoriu pentru angajaţi, nu discriminează. Unde greşesc medicii Rafila şi Cercel

Expansiunea economică a Ungariei în Europa Centrală şi de Est. România, cumpărată la bucată

Mai multe pentru tine:
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat