UPDATE Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat la închisoare cu executare în acelaşi dosar cu Darius Vâlcov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minel Prina a mai fost condamnat în trecut tot pentru corupţie, ceea ce nu l-a împiedicat să câştige mandatul de primar din partea PSD

Minel Prina şi-a primit sentinţa, joi, 8 februarie 2018, în dosarul în care a fost judecat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de fostul senator Darius Vâlcov.

UPDATE: Conform sentinţei judecătorilor ICCJ, Bogdan Timofte, de asemenea inculpat în dosar, şi Cristian Tomescu, oameni de afaceri care au condus firme implicate în circuitul financiar prin care, au spus anchetatorii, Darius Vâlcov îşi primea şpăgile, au primit condamnări la închisoare cu executare, fiecare câte 3 ani. Lucian Şuşală, fostul şofer al lui Darius Vâlcov şi ulterior director al societăţii Consloc, a primit de asemenea doi ani de închisoare cu suspedare în acelaşi dosar în care, spun procurorii, Darius Vâlcov ar fi încasat de la omul de afaceri Theodor Berna, aproximativ 7 milioane lei, în perioada 2011-2013, reprezentând 20% din valoarea lucrărilor câştigate de omul de afaceri. 

Ştirea iniţială

Prina a primit 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, alţi trei ani pentru complicitate la săvârşirea de infracţiune de spălare a banilor, instanţa constatând totodată, că „faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1152 din 19.12.2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 10200/311/2009, definitivă prin decizia penală nr. 2498/07.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, rap. la art. 248 Cod penal anterior, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal anterior, fiindu-i stabilită pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 Cod penal anterior, precum şi pedeapsa accesorie constând“, dispunând anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea anterior menţionată.

Pedepselele au fost contopite, astfel că Minel Prina va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care instanţa a sporit-o cu 6 luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. Sentinţa nu este definitivă. Ştire în curs de actualizare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată