Strugurii de solar, „cultura viitorului“. Fermier: „Mulţi nu cred, spun: «Cum, s-au copt deja?»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierul vrea să înlocuiască, în următorii ani, legumele cu viţa de vie în solar FOTO: arhiva personală Ion Păunel

Un fermier din Pleşoiu, judeţul Olt, care are o tradiţie în familie de peste jumătate de secol în cultivarea legumelor, vrea să dea tomatele, ardeiul şi vinetele pe strugurii obţinuţi în solar.

Deşi afacerea cu legume merge bine, spune că vrea ca în câţiva ani în solarii să rămână doar viţa-de-vie şi, mai mult, să ajungă la o cultură eco. A plantat în primăvara anului trecut viţă-de-vie în solarii pe aproximativ 6.000 metri pătraţi, din cei 8.500 metri pătraţi de spaţiu protejat deţinut, iar în acest an cele mai viguroase plante, care s-au dezvoltat printre tomate, au dat şi roade. Sunt primii struguri de masă, albi şi roşii, obţinuţi în fermă, iar experimentul pare reuşit.

„Înainte de a mă apuca să o cultiv am studiat. În România, nu e cunoscut acest tip de cultură, poate la nivel de hobby, dar e foarte dezvoltat în Republica Moldova, în Uzbekistan, şi cred că va fi cultura viitorului. Ideea mi-a venit pentru că în câmp vedem că se produc mult mai greu, dar şi pentru a  veni pe piaţă cu un strugure timpuriu, cu o trufanda, să-i zicem. Sper să câştig şi un pic mai bine“, spune fermierul.

Viţa de vie şi tomatele se dezvoltă în acelaşi spaţiu protejat FOTO: arhiva personală Ion Păunel

Primii care i-au încercat produsele au fost rudele şi prietenii, declarându-se încântaţi. Păunel spune că în solar câştigă două-trei săptămâni, strugurii din aceste soiuri timpurii fiind gata de consum, în aer liber, în primele zile din septembrie. I-ar putea, astfel, pune pe piaţă în perioada în care România importă. „Soiurile albe sunt mai timpurii decât cele negre, ele s-au copt încă de acum trei săptămâni“, spune fermierul.

„Gustul este extraordinar, dar nu mi-e ruşine nici cu aspectul“ spune fermierul. FOTO: arhiva personală Ion Păunel

Cel mai greu a fost să-i convingă pe clienţi că strugurii sunt din producţie proprie. „Foarte mulţi nu cred, spun: «Cum, s-au copt strugurii?». Dar când gustă... Gustul este superior celor din import şi nu mi-e ruşine nici cu aspectul. Iar de tratamente n-a fost nevoie, nu cred că am aplicat două“, mai spune fermierul. Un kilogram de struguri „de solar“ poate fi achiziţionat cu sume între opt şi 13 lei, consumatorii fiind invitaţi şi la ferma din Pleşoiu, de unde îşi pot alege singuri.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O tornadă neobişnuită a distrus cinci hectare de solarii din Galaţi VIDEO

Revolta micilor fermieri: „În lume se face agricultură cu drona, noi refacem mastodonţii comunismului“

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi