Deputatul Gigel Ştirbu îşi vede visul cu ochii: a ajuns preşedinte al PNL Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu (dr.) a ajuns preşedinte al PNL Olt, chiar dacă fără alegeri normale... (FOTO: Mugurel Manea)

Deputatul Gigel Ştirbu a preluat, de miercuri – 24 iulie, conducerea organizaţiei judeţene de la Olt a Partidului Naţional Liberal după ce, cu câteva zile înainte, respectiv vineri – 19 iulie, vechea gardă, inclusiv membrii Biroului Permanent Judeţean al partidului, au demisionat în bloc. Ştirbu are misiunea de a pune partidul pe picioare şi de a organiza alegerile din cadrul filialei.

Noul şef al PNL Olt a fost anunţat miercuri – 24 iulie, în cadrul unei şedinţe a PNL derulată la sediul principal al partidului din municipiul Slatina, care este amplasat, după cum se ştie, chiar lângă sediul colegilor din coaliţie, PSD. Gigel Deputatul Ştirbu a fost împuternicit să preia temporar frâiele PNL Olt de către conducerea centrală de la Bucureşti a partidului. Predarea ştafetei a avut loc în prezenţa primarilor partidului, adunaţi la sediul filialei de la Slatina, aceştia venind în număr mare şi îngrămădindu-se să intre în graţiile noului şef.

Reamintim că vechea conducerea a PNL Olt, în frunte cu Ioan Ciugulea (foto stg.), dar şi membrii întregului Birou Permanent Judeţean al partidului, a demisionat vineri – 19 iulie, motivându-şi gestul prin faptul că nu pot organiza în termenul stabilit de conducerea centrală a partidului alegerile de la nivelul filialei, adică până la finele acestui an.

Fostul preşedinte al PNL Olt, Ioan Cugulea, a afirmat că atât el, cât şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent Judeţean al PNL Olt care au demisionat (20 de membri, n.a.) vor rămâne simpli membri ai partidului. Mişcarea făcută de Ciugulea a surprins pe toată lumea deoarece acesta a condus filiala de la Olt a PNL încă de la înfiinţarea partidului, în anul 1990. Acum, Ciugulea se poate considera un om “împlinit”: este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt şi dirijează din umbră câteva firme de construcţii pasate fiilor săi, firme care au lucrări cu mai multe instituţii bugetare de la Olt.

În ce-l priveşte pe noul preşedinte interimar al PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, trebuie menţionat că acesta a fost subprefect al judeţului undeva în cursul anilor trecuţi. Ştirbu este cunoscut ca fiind un apropiat al preşedintelui PNL, Crin Antonescu. De asemenea, acesta este cunoscut şi ca o persoană care ştie să se replieze la momentul oportun pe valul cel mai favorabil atingerii scopurilor personale, Ştirbu fiind şi un apropiat al fostului şef al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta era premier.
 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV