Copil de şase ani înecat în Olt, căutat în zadar de o jumătate de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căutări repetate şi fără niciun rezultat, până acum, din partea pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt de a găsi cadavrul unui copil de şase ani care, l-a începutul lunii aprilie, s-a înecat în apele unui afluent al râului Olt pe raza comunei Osica de Jos. Din nefericire, curenţii puternici din zonă dau mari bătăi de cap pompierilor, care nu reuşesc defel să dea de urma micuţului pentru a fi înmormântat.

Tragedia s-a petrecut, culmea ironiei, chiar pe data de 1 aprilie. Atunci, doi copii cu vârsta de şase şi, respectiv, opt ani, care se jucau la marginea comunei Osica de Jos, pe malul Olteţului, un afluent al râului Olt, au alunecat în apă. Cel mai mare dintre ei a reuşit să iasă din apă, dar cel mai mic nu a mai ajuns la mal, fiind tras în adâncuri de curenţi. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” (ISU) Olt îl caută pe minorul de şase ani din prima zi a raportării dispariţiei sale în apele Olteţului.

Pompierii acţionează la faţa locului doar pe timp de zi, având la dispoziţie mijloacele rudimentare din dotare: o barcă pneumatică, o cange şi o ancoră. Dacă, în prima lună, căutările au avut loc în fiecare zi, ulterior – acestea au început să se rărească în funcţie de timpul avut la dispoziţie de subunităţile ISU Olt din zonă. În prezent, acţiunile de căutare se desfăşoară o dată pe săptămână.

“Operaţiunile de căutare ale copilului înecat în luna aprilie nu s-au oprit, dar am fost nevoiţi să reducem ritmul derulării lor din mai multe cauze, printre care şi timpul avut la dispoziţie de oamenii noştri din zonă, alte intervenţii în teritoriu etc. În prezent, acţiunea de căutare are loc o dată pe săptămână şi se face cu câte un echipaj cu 2-3 oameni, dotat cu barcă pneumatică cu motor, o cange şi o ancoră, Din păcate, zona de intervenţie este una foarte întinsă, iar curenţii sunt o altă mare problemă care ne împiedică să găsim corpul victimei”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Concedieri după tragedie

Din nefericire, pompierii nu au putut interveni cu ajutorul scafandrilor deoarece nu se cunoaşte zona unde ar trebui să se acţioneze, perimetrul fiind unul extrem de întins de la Osica, la Drăgăneşti. În plus, până la barajul din apropierea locului unde s-a petrecut tragedia, apa este curgătoare, la care se adaugă faptul că are o adâncime mică şi este tulbure.

Între timp, autorităţile au luat măsurile ce le-au stat în putinţă:  Direcţia pentru Protecţia Copilului Olt a demarat o anchetă deoarece copilul era dat în plasament unei familii din comuna Osica de Jos. La capătul a trei săptămâni de anchetă, oficialii instituţiei au ajuns concluzia că trebuie să înceteze relaţiile de muncă cu asistentul maternal în cauză, o femeie în vârstă de 45 de ani.

“Este păcat de ceea ce s-a întâmplat deoarece persoana în cauză (asistentul maternal, n.a.) nu a greşit cu nimic până la producerea acestui accident, este o persoană de treabă şi care întotdeauna şi-a îndeplinit cum trebuie obligaţiile. Din nefericire, acest accident pe care noi îl considerăm a fi o dispariţie până la recuperarea cadavrului copilului, pune capăt unei perioade contractuale lungi între noi şi asistentul maternal respectiv, perioadă în cadrul căreia, noi nu am avut ce să îi reproşăm. A fost de ajuns însă o clipă de neatenţie ca să se întâmple o nenorocire”, a afirmat Cristian Lungu, director adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt.

Asistentul maternal avea în grijă, la momentul producerii întâmplării prezentate, încă un copil în afară de cel declarat dispărut - este vorba despre o fetiţă de aproximativ doi ani. Aceasta a fost încredinţată între timp unei alte familii, respectiv unui alt asistent maternal. De menţionat că femeia ce avea grijă de băieţelul de şase ani înecat este mamă adoptivă a unui alt copil pe care l-a avut în plasament, copil ce, acum, are vârsta de opt ani.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a rămas o tânără fără bani și fără diplomă după ce și-a dat demisia de la un salon. Mare grijă să nu pățiți la fel
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%