România celor cinci miliarde de pungi de plastic: doar una din 99 este reciclată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, românii cară de la magazine către casă peste cinci miliarde de pungi de plastic. Din acestea, sub 1% sunt reciclate. Restul de 4.950.000.000 de pungi se vor degrada în următorii 450 de ani, estimează autorităţile din domeniu.

Inventat în 1885, plasticul a devenit un material utilizat la scară largă abia în ultimele decenii. În acest moment, sunt utilizate peste 40 de tipuri de plastic, cu compoziţie şi proprietăţi diferite, în funcţie de domeniul de utilizare, arată reprezentanţii Agenţiei de protecţie a mediului Sibiu. Într-un ghid de colectare selectivă a cărui realizare a fost susţinută din fonduri norvegiene, reprezentanţii APM arată că nu doar în România, ci la nivel mondial, sistemele de reciclare a plasticului încă sunt în curs de dezvoltare. Faptul că acest sistem nu este unul care să asigure reciclarea într-un procent apropiat de 100% se datorează tocmai diversităţii tipurilor de plastic.

„Activitatea de reciclare a maselor plastice reprezintă cea mai mare provocare în valorificarea eficientă din punct de vedere economic, mai ales datorită problemelor legate de colectarea de material suficient segregat pentru a face reciclarea viabilă. Unele ţări îşi asumă prin politicile administrative o mare responsabilitate în recuperarea de ambalaje şi produse”, se arată în Ghidul editat de APM Sibiu.

Unu la sută

În România, autorităţile nu au reuşit, deocamdată, să implementeze politici publice care să încurajeze reciclarea selectivă. Prin urmare, din totalul de cinci miliarde de pungi care sunt vândute anual prin intermediul magazinelor din România sunt reciclate aproximativ 1% (50 de milioane), arată reprezentanţii Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Eco Sibiu, cea care coordonează recent implementatul proiect de colectare selectivă a deşeurilor în judeţul Sibiu. Potrivit datelor ADI Eco Sibiu, 12% din volumul gropilor de gunoi din ţara noastră  este ocupat de plastic. Deocamdată, o primă măsură luată de Executiv în această direcţie este interdicţia de a mai importa pungi de plastic de la 1 iulie 2018.
 

Potrivit estimărilor din domeniu, o pungă de plastic se va degrada într-o perioadă de aproximativ 450 de ani, în timp ce unui pahar de plastic îi va lua aproximativ un milion de ani să se reintegreze în circuitul natural. Unul din cele mai utilizate tipuri de plastic este polistirenul, din care se produc ambalaje pentru alimente, caserole, DVD-uri etc. Specialiştii din domeniu spun că acest tip de plastic nu se va mai reintegra în circuitul natural niciodată.

Economii

În fiecare doi metri cubi de gunoi generat în ţara noastră se regăsesc, în medie, patru kilograme de resturi de polietilenă (tipul de plastic din care se fac pungile şi ambalajele), calculează reprezentanţii APM Sibiu. Pentru fiecare tonă de polietilenă reciclată sunt economisite circa opt tone de petrol, iar din acea tonă reciclată pot fi produse 6.000 de mp de folie netransparentă sau 3.000 de saci de ambalaje.

Se colectează selectiv (în pubela/recipientul de culoare galbenă):

– recipientele din plastic pentru băuturi (PET) şi cele ale produselor lactate. Recipientele produselor cosmetice şi ale detergenţilor, caserole de plastic şi polistiren, veselă de plastic, pungi de plastic necontaminate de resturi menajare;

– recipiente din plastic pentru alimente:

– ambalaje din plastic de tip folie;

Sursa: Agenţia de protecţie a mediului Sibiu

Nu toate tipurile de plastic trebuie depuse în containerele destinate colectării selective a deşeurilor. Astfel, ambalajele utilizate pentru uleiuri de gătit sau a celor tehnice, precum şi ambalajele contaminate cu sosuri etc. trebuie aruncate la deşeurile reziduale, care vor fi depozitate în gropile de gunoi ecologice.

Exemplele de utilizare a plasticului reciclat sunt multiple. Cele mai la îndemână date de APM Sibiu sunt cele ale ambalajelor de tip PET. Potrivit calculelor APM Sibiu, din fiecare10 – 15 PET-uri reciclate se poate confecţiona un tricou. Iar din materialul rezultat din 50 de PET-uri reciclate se poate fabrica un pulover.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS