Prezenţa unui urs a fost semnalată la marginea municipiului Sibiu, pentru a doua zi consecutiv

0
Publicat:

Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Primăria Sibiu caută joi, de mai multe ore ore, un urs care a fost văzut prima dată în zona cartierului Magnolia, iar ulterior în apropierea Aeroportului Internaţional de la marginea oraşului, după ce în urmă cu o zi fusese zărit în cartierul Ştrand.

FOTO: Shutterstock

"În aceasta noapte, în jurul orei 23,00 a fost semnalată prezenta unui urs in zona cartierului Magnolia. O echipă formata din echipaje ale IPJ, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au patrulat zona pe parcursul întregii nopţi, fără a-l identifica. La ora 5,50 în această dimineaţă ursul a fost identificat in zona detaşamentului pentru pompieri de lângă aeroport. În prezent, iî teren se află echipe ale IPJ, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei, împreună cu un medic veterinar contractat de Primărie pentru astfel de situaţii şi şefului Fondului Cinegetic", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

Potrivit sursei citate, "se încearcă tranchilizarea ursului pentru capturare" .

În 2016, în municipiul Sibiu a fost împuşcat un urs care ajunsese pe străzile oraşului. În urma acestui scandal, şeful IPJ Sibiu a fost înlocuit din funcţie, iar şeful Poliţiei Municipiului Sibiu a demisionat, având loc proteste faţă de uciderea ursului atât în Sibiu, cât şi în Cluj.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji