Cum a încasat directorul Transgaz un bonus de 1,3 milioane de lei înainte să-şi dea demisia. „Totul este legal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selectat în fruntea Transgaz din 2013, Petru Văduva a fost „zgârcit“ în apariţiile publice FOTO Mediafax

Demisia lui Petru Văduva din funcţia de director general al Transgaz, societate cu capital majoritar de stat, a fost precedată de o şedinţă a acţionarilor care a aprobat ca din bonusul de 3,4 milioane de lei care i s-ar fi cuvenit acestuia pentru rezultatele din 2016, să îi fie acordată suma de 1,33 de milioane de lei.

Demisia fostului director al Transgaz, Petru Văduva, a fost anunţată pe data de 16 mai, departamentul de comunicare al companiei menţionând că oficialul a renunţat la funcţie „din motive personale“. Cu câteva zile înainte, acţionarii societăţii s-au întrunit într-o şedinţă în care au discutat despre bonusurile salariale cuvenite fostului director pentru activitatea din 2016.

Prin contractul de management încheiat cu Societatea naţională de transport a gazelor naturale, Transgaz SA, Petru Văduva a beneficiat – pe lângă salariul net lunar de 18.000 de lei – de o remuneraţie variabilă. Aceasta e formată din trei bonusuri acordate în funcţie de îndeplinirea a tot atâtea criterii. Care sunt aprobate de Adunarea generală a acţionarilor şi vizează profitul societăţii, creşterea nivelului investiţiilor realizate şi reducerea cheltuielilor de exploatare.

Ar fi avut dreptul la trei milioane de lei

Din cele trei criterii în funcţie de care Văduva a putut fi recompensat, pe anul 2016 au fost îndeplinite două obiective, se arată în raportul Comitetului consultativ de nominalizare şi remunerare al Transgaz, raport adoptat de AGA în şedinţa din 27 aprilie 2017. Profitul Transgaz a fost cu 33% mai mare decât cel proiectat la începutul lui 2016 (900 de milioane de lei, faţă de 675 de milioane de lei proiecţie), iar cheltuielile de exploatare au fost cu 23% mai mici decât cele preconizate.

Singurul indicator neîndeplinit a fost cel referitor la Investiţii (369 de milioane lei asumate, respectiv 140 de milioane de lei realizate). Pe baza acestor rezultate, Văduva ar fi avut dreptul la un bonus de 3.404.084 de lei. „Cu toate acestea, faţă de valoarea remuneraţiei variabile corespunzătoare contractului de mandat (…), luând în considerare şi «Studiul comparat pentru stabilirea componenţei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie», cuantumul net al bonusului anual ce s-ar cuveni pentru anul 2016 se va face în limita a 1.330.991 lei“, concluzionează raportul citat.

Primă cu repetiţie

Transgaz este controlată de Statul Român care deţine 58,5% din acţiunile societăţii. Din 2013, la conducere a fost adus management privat, Petru Văduva fiind primul selectat în această postură, înainte fiind director general al Ţiriac Holding. După primul an plin de activitate, Văduva a fost recompensat, la fel, cu un bonus de 1,47 de milioane de lei, reprezentând doar o parte din 3.144.361 de lei care i s-ar fi cuvenit.

Văduva nu a putut fi contactat de „Adevărul“, respingând apelurile telefonice care i-au fost adresate. În urmă cu trei zile, el a demisionat din fruntea societăţii cu sediul central în Mediaş „din motive personale“, după cum scrie în comunicatul Trasgaz.

Virgil Metea, directorul Romgaz, a fost recompensat cu aproape 800.000 de lei, bonusuri pentru rezultatele companiei

La Romgaz, bonusurile sunt mai mici

Cu sediul central în aceeaşi piaţă din Mediaş, şi compania Romgaz funcţionează tot cu management privat. Virgil Metea, directorul general al Romgaz (deţinută în proporţie de 70% de Statul Român) a primit anul trecut un salariu net de 23.501 lei, iar pentru rezultatele companiei a fost recompensat acum cu un bonus de 779.552 de lei. Nici Metea nu a comentat situaţia, comunicând faptul că se află într-o şedinţă.

„Totul este legal“

Un fost director al Transgaz, care a condus societatea înainte de a fi introdusă guvernanţa corporativă, a arătat că, înainte, singura primă acordată conducerii era cea de final de an, cuprinsă între 60 şi 70% din salariul lunar. „Şi nici salariile nu erau foarte mari. Dar, fără discuţie, conducerea unei astfel de societăţi, de importanţă naţională, implică multă responsabilitate. Şi peste tot, managementul unor astfel de companii este bine recompensat. Totul este legal“, a declarat fostul director al Transgaz, care a cerut să nu îi fie publicat numele.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi