Spitalul din România care şi-a umilit pacienţii în ultimul hal. Condiţiile în care au fost trataţi pacienţii din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pereţii scorojiţi, plini de mucegai, toaletele imposibil de folosit în condiţii normale şi geamuri care nu pot fi închise. Aşa puteau fi descrise condiţiile în care erau trataţi la începutul anului pacienţii internaţi într-o aripă din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare. Din fericire, în urma unei anchete a DSP, secţia a fost închisă, iar la câteva luni reabilitată.

Grupurile sanitare pentru personal şi pacienţi erau foarte vechi şi uzate, iar mobilierul deteriorat şi uzat, se arăta într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Secţia de Medicină Internă I a spitalului funcţionează cu un număr de 75 de paturi în două corpuri de clădiri, respectiv corpul A, cu un număr de 55 de paturi şi corpul B cu un numar de 20 de paturi. 

În 2013, în baza Programului de Conformare, au fost demarate lucrările de igienizare, reamenajare, dotare care au fost finalizate integral la începutul lunii septembrie pentru corpul A al Secţiei de Medicină Internă I. Din analiza pe ultimele trei luni a indicatorilor privind activitatea Secţiei de Medicină Internă I, echipa de control a constatat un grad de utilizare a paturilor de 60 - 65%.

În acest context, echipa de control a decis la acea vreme, mutarea a cinci paturi din corpul B în corpul A al secţiei pentru asigurarea urgenţelor majore şi a internărilor pe bază de planificare (în total 60 de paturi). Totodată, a fost luată decizia suspendării temporare a activităţii la nivelul corpului B (15 paturi) începând din 7 ianuarie 2014.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian a declarat atunci pentru mediafax că imaginile prezentate în mass-media sunt filmate în câteva saloane dintr-o aripă a unităţii sanitare, o clădire în care funcţionează secţia Interne şi care este în curs de reabilitare, fiind folosită doar în cazuri extreme, când afluxul de pacienţi este mai mare decât cel aşteptat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat pentru aceeaşi sursă că instituţia pe care o conduce şi care are în subordine Spitalul Judeţean de Urgenţă va aloca bani din bugetul judeţului pe anul în curs pentru reabilitarea corpului B, aflat într-o stare avansată de degradare. „Din 2012, de când am preluat Consiliul Judeţean Satu Mare, am alocat 35 de milioane de lei pentru sistemul sanitar, dar nu putem face toate odată. Vom aloca din bugetul pe anul 2014 bani pentru finalizarea reabilitării corpului B al Spitalului Judeţean”, a spus Ştef.

Acest lucru s-a şi întâmplat. Astfel că pe 16 octombrie 2014, autorităţile locale au inaugurat noua secţie de interne din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare iar acum pacienţii sunt trataţi în condiţii normale.

Vă recomandăm şi

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, un muzeu în toată regula. Unitatea medicală foloseşte aceleaşi aparate de peste 30 de ani

FOTO Dezastru. Pediatria, bomba cu ceas din Spitalul Judeţean de Urgenţă

Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, cel mai “amărât” spital din Maramureş. Lipsa medicilor specialişti poate duce la moarte

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului