Lovitură pentru Crin Antonescu: Ovidiu Silaghi va candida din partea USL la alegerile parţiale parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Silaghi a devenit, începând de azi, membru al PSD Satu Mare şi va candida pe listele USL pentru postul de deputat din Colegiul II   FOTO  Cristina Cîcău

Premierul şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă la Negreşti Oaş, că preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, va fi candidatul alianţei PSD+UNPR+PC în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor la alegerile parţiale parlamentare din 25 mai.

Aflat duminică la Negreşti Oaş, cu ocazia evenimentului “Sâmbra Oilor”, premierul Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă, în care a anunţat că preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, va candida pentru postul lăsat vacant chiar de el în Camera Deputaţilor, pe listele USL. PSD va renunţa la Ciprian Ardelean, desemnat iniţial drept candidatul partidului.

“Ovidiu Silaghi este de 5 minute membru al organizaţiei municipale a PSD Satu Mare”, a declarat preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor.

Premierul a mai anunţat că şi preşedintele PC, Daniel Constantin, şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, au semnat pentru susţinerea lui Silaghi.

“Am încercat pentru judeţul Satu Mare, pentru România, să fim într-o alianţă cât mai mare pentru că atunci când e vorba despre a reforma o ţară e nevoie de mai mulţi oameni. În formula USL am reuşit la CJ şi Primărie să avem preşedinte şi un primar. Asta a dovedit încă o dată că dacă suntem uniţi suntem mai puternici şi putem să facem mai mult pentru judeţul Satu Mare. Puteam să avem decizia de a merge separat, fiecare partid, însă am decis şi mă bucur foarte tare că vom avea un candidat comun, domnul Ovidiu Silaghi va fi susţinut de către toate partidele care au format USL-ul. I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înţeleagă că acest sacrificiu pe care îl cer, de a avea candidat comun, care să nu fie de la PSD, se referă la ceva mai important decât un simplu colegiu de deputat, se referă la un mesaj pe care l-am încredinţat întregii ţări" a afirmat Ponta.

Potrivit preşedintelui PSD, Victor Ponta, USL funcţionează în continuare în mai multe judeţe, având majoritate în consilii judeţene şi funcţionând bine, prima opţiunea a PSD-ului fiind o alianţă cu PNL-ul.

Premierul nu l-a lăsat pe Ovidiu Silaghi să dea declaraţii chiar dacă a fost prezent şi el la conferinţa de presă. Victor Ponta i-a spus ”Tu vorbeşti după 25 mai”.

Vă recomandăm şi

FOTO Victor Ponta, după ce a fost huiduit la Sâmbra Oilor din Ţara Oaşului: „Salutări de la Traian Băsescu“

 

Crin Antonescu vrea alianţă anti-PSD: Să nu pună mâna şi pe Preşedinţie

 

Ce au discutat liderii politici cu adjunctul Victoriei Nuland, la Ambasada SUA

 

Antonescu, despre demisie: Vorba cu 20% a pus PNL în centrul campaniei electorale, asta am şi vrut

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid