Femeie pe trotinetă, acroşată de o autospecială a poliţiei aflată în misiune

0
Publicat:

O femeie care se deplasa cu trotineta pe o stradă din municipiul Satu Mare a fost acroşată, marţi, de către o maşină de poliţie aflată în misiune, ea fiind transportată la spital, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Femeia lovită se afla pe trotinetă

"În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la plecarea de pe loc de pe strada Alexiu Berinde, un tânăr de 24 de ani, din judeţul Sălaj, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare-Biroul Rutier, aflat la volanul autospecialei, pe fondul neacordării de prioritate la pătrunderea în intersecţia cu strada Nicolae Golescu, ar fi acroşat o femeie de 43 de ani, domiciliată în Satu Mare, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe partea carosabilă. Din producerea evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate", precizează sursa citată, scrie Agerpres.

Ambii participanţi la traficul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

"Precizăm faptul că, în momentul impactului, autospeciala de poliţie avea semnalele luminoase în funcţiune, fiind angrenată în activitatea de urmărire şi oprire a unui autoturism, al cărui conducător auto ar fi săvârşit o abatere la regimul rutier", a mai transmis IPJ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor