Un ONG acuză că pădurile din Parcul Naţional Semenic ar fi „măcelărite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociatia Agent Green, organizaţie neguvernamentală pentru protecţia mediului, acuză Romsilva şi Ministerul Mediului că permit măcelărirea pădurilor din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Activiştii de la Agent Green au făcut publice, prin intermediul unei reţele de socializare, fotografii care arată tăieri masive într-o zonă care ar trebui să fie în aria integral protejată. Ecologiştii susţin că tăierile sunt declanşate de “frăţia Romsilva plus Ministerul Mediului” şi că se desfăşoară în mijlocul Parcului Naţional.  

“Luna aceasta a început exploatarea forestieră în mijlocul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului, arie de interes naţional şi european. Mai precis tăierile au loc în Rezervaţia şi Zona de Protecţie Integrală Cheile Caraşului, OS Reşita, UP X Comarnic, ua 26, 27. Sute de arbori tăiaţi, drumuri de TAF, arbori cu coaja zdrelită, arbori dezrădăcinaţi, fauna protejată de interes European alungată din habitatul natural, ravenarea pantelor. Aşa arată dezastrul perfect al ariei protejat care a putut începe doar prin acte de corupţie, ilegalitate şi imoralitate”, arată membrii Agent Green.

Ecologiştii spun că tăierile se fac chiar dacă există acte normative care interzic acest lucru. “Rezervaţia integrală, naturală, ştiinţifică cum a fost nominalizată în diferite acte normative în 1982, 1990, 1994, 2000 a fost inclusă în zona de protecţie integrală în anul 2013 de către autoritatea ştiinţifică a parcului şi cu recomandarea Academiei Române, filiala Timişoara. Se pare că hotărârea Consiliului judeţean, a Parlamentului României, a Ministerului Mediului, a Consiliului Ştiinţific, a Academiei Române contează mai puţin decât Autorizaţia de Exploatare Forestieră emisă de un şef de Ocol Silvic, avizul abuziv emis de directorul parcului naţional, autorizaţia de mediu emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului, evident toate cu încălcarea legii”, spune cei de la Agent Green.

Reprezentanţii Parcului Naţional Semenic – Cheile Nerei recunosc că se fac tăieri, dar spun că aceste sunt perfect legale. “Tăierile nu se fac în aria de protecţie. Am văzut şi eu fotografiile postate de către cei de la Agent Green. Că zona respectivă a fost propusă în aria de protecţie integrală e adevărat, însă până în prezent proiectul de management nu a fost aprobat aşa că e valabil Oridinul Ministerial 552 / 2003, pe care îl respectăm”, a declarat Nicolae Ifca, şeful pazei din parc.

Ecologiştii suţin că pădurile din parcurile naţionale înseamnă doar 1 % din România şi măcar acestea ar trebui să nu fie atinse. Agent Green a iniţiat şi o petiţie, care este semnată la ora actuală de peste 30.000 de persoane, prin intermediul căreia se solicită protejarea parcurilor naţionale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”