Orașul pe scurt: Rușii de la TMK au privatizat sistemul hidroenergetic din Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în urmă cu două luni, în cadrul TMK s-a înființat o societate care are în patrimoniul său toate cele cinci lacuri din zona Semenic, proprietarii uzinei au reușit să o și vândă. De altfel, societatea rămâne acționar majoritar cu 51% din acțiuni. Restul este preluat de un grup de firme din Cehia.

Grupul CEZ, o companie din Cehia a cumpărat sistemul hidroenergetic al Combinatului TMK din Reșița. Acum două luni, uzina reșițeană a înființat o firmă, care are în patrimoniul ei cele cinci lacuri din zona Muntelui Semenic. Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa.

Audit, pe capul Prescom
Conducerea Primăriei Reșița a solicitat o „vizită” de audit la SC Prescom SA, aflată în subordinea consiliului local. Potrivit edilului șef, cei care sunt la cârma societății au emis facturi nejustificate. Cel mai probabil, controlul începe după Anul Nou. Prescom gestionează în oraș salubritatea și transportul în comun.
 


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”