Cum se ţine anul acesta cea mai mare tabără internaţională MISA. Yoghinii reclamă un atac cibernetic al „cabalei satanice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celebrele spirale care se ţineau pe platoul Coronini, de la Herculane, nu se mai poţi ţine la fel anul acesta

În această perioadă, staţiunea Băile Herculane era aproape în totalitate rezervată de către yoghinii de la MISA, care desfăşurau de 30 de ani tabăra internaţională de yoga. Circa 3.000 de yoghini veneau în tabără, iar pentru localnici era începutul perfect de sezon turistic.

Astăzi, din cauza pandemiei, staţiunea este pustie, hotelurile şi pensiunile sunt goale, iar localnicii au rămas doar cu amintirile vremurilor în care aproape că nu puteau face faţă solicitărilor.

Primarul din Herculane speră ca, după 15 mai, lucrurile să revină cât de cât la normal, şi turiştii să se întoarcă la Herculane.

"Tabăra MISA era extraordinară pentru începutul de sezon, din păcate în acest an nu se mai ţine. Ei au aici cantonată tabăra şi vin în fiecare an, dar în condiţiile date nu se poate desfăşura. Eu sunt sigur că după ce scăpăm de virus, ei o să vină în continuare în staţiune. În fiecare an, în această perioadă, veneau circa 3.000 de persoane. Anul trecut au venit şi în toamnă. Angajaţii hotelurilor sunt, majoritatea, în şomaj tehnic. Sperăm să fie bine, cât mai curând, şi să pornim industria turismului, mai ales că noi nu avem fabrici, nu avem altceva decât turism aici. Semnalele sunt încurajatoare. Oamenii sună, se interesează de rezervări, de cazare. Se pare că mulţi nu o să mai plece din ţară şi o să prefere să facă concediile în staţiunile din România", a spus Cristian Miclău, primarul din Herculane.

Reprezentanţii MISA spun că pandemia le-a dat toate planurile peste cap şi a fost necesară o reorganizare a activităţilor. "Tabăra yoghină de vacanţă din această primăvară s-a adaptat restricţiilor actuale - se desfăşoară online, iar durata s-a prelungit cu două zile. De 30 de ani, de când s-a înfiinţat această şcoală de yoga ezoterică integrală în România, ne-am confruntat cu destule situaţii dificile, inclusiv abuzuri şi încercări ale autorităţilor de a intimida cursanţii şi a opri cursurile, dar activităţile noastre au continuat de fiecare dată. La fel şi acum, chiar dacă condiţiile exterioare au fost mai restrictive, deoarece practica yoga vizează transformarea interioară şi nu depinde neapărat de un cadru exterior, ne-am adaptat şi am organizat într-un timp record tabăra online. În anii trecuţi, activităţile se desfăşurau în paralel în mai multe săli, ceea ce acum nu a fost posibil, de aceea am prelungit durata taberei la 14 zile între 29 aprilie şi 12 mai, astfel încât să putem oferi participanţilor cât mai multe din activităţile cu care s-au obişnuit şi pe care le aşteaptă.", ne-a transmis Biroul de presă al organizaţiei.

MISA, atacată de „cabala satanică“

Cei de la MISA spun că, pe lângă faptul că nu au mai putut ţine tabăra în modul clasic, s-au confruntat şi cu un atac cibernetic, pe care îl pun pe seama organizaţiilor obscure care vor să conducă lumea.

"Începutul taberei a fost necesar să fie decalat cu 2 zile (a început pe 29 aprilie, în loc de 27, cum era planificat) pentru că serverul care găzduieşte platforma online a fost supus unor atacuri cibernetice care au produs probleme tehnice grave. Atacurile au culminat în zilele în care postul TV online MISA Senzaţional TV a transmis conferinţe în care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru făcea unele dezvăluiri despre ceea ce putem numi «cabala satanică», o grupare malefică ce conduce din umbră", arată cei de la MISA.

În acest moment, sunt înscrise la tabăra online peste 2.000 de persoane, dar, dat fiind specificul online, cei care doresc să participe se pot înscrie oricând pe parcursul taberei, astfel că cei de la MISA spun că abia până la final vor cunoaşte exact numărul de participanţi.

Celebrele spirale care se ţineau pe platoul Coronini, de la Herculane, nu se mai poţi ţine la fel anul acesta. Însă reprezentanţii MISA spun că se vor desfăşura conform unui program special, care permite fiecăruia să realizeze, acasă, spirala solară.

Yoghinii anunţă că rămân clienţi fideli ai staţiunii bănăţeane şi după trecerea pandemiei vor reveni aici. "Activităţile anuale ale şcolii noastre includ şi alte tabere, pe teme specifice, care în ultimii ani s-au desfăşurat la Herculane, o staţiune primitoare cu care deja ne-am obişnuit. În funcţie de evoluţia situaţiei din ţară, intenţionăm să continuăm tradiţia acestor tabere, atunci când condiţiile o vor permite", ne-a transmis Biroul de Presă MISA.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model