Corupţia în cazul mitei pentru licenţă, de la Universitatea Hyperion este greu de demonstrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul ucigaşului cu Ferrari o apără pe profesoara acuzată că intermedia şpaga Şirul arestărilor în cazul traficului de influenţă de la Universitatea „Hyperion” continuă cu arestarea profesorului de drept Gheorghe Stancu.

Fosta directoare a Muzeului de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, acuzată pentru trafic de influenţă, l-a angajat ca apărător pe avocatul lui Cocoană, timişoreanul care a omorât un tânăr, după care a fugit de la locul accidentului. Mihai Paşca este al doilea avocat al femeii. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au respins cererea de cercetare în libertae a femeii. „Recursul a fost respins. Următorul termen va fi stabilit cu aproximativ cinci zile înaintea expirării termenului de 29 de zile“, spune Dorin Cuţ, unul dintre apărătorii Nicoletei Gumă.

Piesa lipsă din puzzle este unde au ajuns banii adunaţi de Eugen Tacotă. Avocatul spune că directoarea ar putea scăpa, pentru că procurorii nu pot demonstra că banii au ajuns la profesoară. „Nu pot să fac prea multe aprecieri. Deocamdată nu există nicio probă care să releve faptul că banii adunaţi au ajuns la clienta mea“, subliniază Dorin Cuţ.
Profesor arestat
Miercuri a mai fost reţinut şi un alt cadru didactic de la „Hyperion”, profesorul Gheorghe Stancu. Procurorii DNA Timişoara au iniţiat şi această acţiune, iar ieri seară Tribunalul Timiş a hotărât arestarea preventivă pentru 29 de zile. „Inculpatul Stancu Gheorghe, în calitate de membru în comisia de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion şi de coordonator al lucrărilor de diplomă, a acceptat şi primit de la un num

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele