Ambulanța intră în comă după ce s-au desființat trei spitale din Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbările pe care le-a adus sistemul de sănătate în ce privește desființarea spitalelor din Caraș-Severin se răsfrâng asupra Serviciului de Ambulanță, care înfruntă acum distanțele mari dintre localități. Asta, dacă ne referim la faptul că județul Caraș-Severin ocupă locul al treilea în țară, ca și suprafață.

Conducerea DSP admite lipsa subfinanțării, dar nu are soluții ca să o îndrepte. Mai mult decât atât, dacă problema banilor ar putea fi rezolvată cu bani europeni, care aduc 2 ambulanțe în plus la ISU Semenic, cea a persoanului rămâne o pată neagră. „Vom avea şi mai mari probleme când cele două ambulanţe vor ajunge la ISU Semenic şi nu vom avea medici care să lucreze pe ele”, subliniază Dragoș Luca, directorul DSP Caraș-Severin.

Citește azi în "Adevărul" cum fac față angajații Serviciului Județean de Ambulanță!


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?