Turiști intoxicați într-un hotel luxos din Vâlcea, de la deratizare. După primul-ajutor, ei au ales să rămână cazați aici

0
Publicat:

Incidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, 22 / 23 noiembrie a.c., într-o unitate de cazare din Râmnicu Vâlcea. În acest caz s-a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.

Hotel Castel din Râmnicu Vâlcea Foto Daciana Stoica

Autoritățile s-au ferit să spună care este locația exactă, dar surse oficiale spun că este vorba de Hotel Castel, una dintre cele mai renumite unități de cazare din Râmnicu Vâlcea. Un hotel de lux cu recenzii mari pe site-urile de profil, mai ales la capitolul curățenie.

Zeci de echipaje au intervenit în plină noapte pentru salvarea turiștilor. Doar o parte dintre ei au fost găsiți în unitate. Unii au avut nevoie de îngrijiri la fața locului, alții și-au revenit la contactul cu aerul curat. În final, doar două persoane au fost transportate la spital. Și deși au avut posibilitatea să fie mutați la un alt hotel, aceștia au refuzat. Ancheta continuă.

„Mirosul s-a propagat la etajele unde erau cazate mai multe persoane”

„La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 01:55, un bărbat a sesizat prin apel 112 Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că, în incinta unui hotel din municipiul Râmnicu Vâlcea s-ar fi efectuat o deratizare cu substanțe chimice al căror miros s-a propagat la etajele unde erau cazate mai multe persoane, care acuzau stări de rău”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vâlcea, Georgiana Țîrcu.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au oferit însă mai multe detalii pe această temă. Potrivit acestora, dispeceratul a aflat că este vorba despre 17 persoane posibil intoxicate cu o substanță necunoscută.

Desfășurare de forțe de intervenție pe străzile din Râmnicu Vâlcea

A fost o adevărată desfășurare de forțe de intervenție pe străzile din Râmnicu Vâlcea, dat fiind numărul mare de posibile victime. 

„Au intervenit, de urgență o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială CBRN cu 11 subofițeri din cadrul Gărzii de Intervenție (G.I.) Râmnicu Vâlcea, un echipaj IPJ cu doi lucrători și două echipaje (EMUM și EMUA - tipuri de ambulanță) din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ). Au fost prealertate și alte trei echipaje SMURD (Govora, Drăgășani, Brezoi)”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Potrivit sursei citate, din cei 21 de turiști cazați la hotel, patru nu erau în unitatea de cazare în momentul în care au ajuns la fața locului salvatorii: „Nu au fost prezente în momentul manifestării situației de urgență”. Nu se știe dacă acestea erau la plimbare ori au cerut individual ajutor medical.

„Tuse, amețeli, iritații oculare și respiratorii”

„Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave: tuse, amețeli, iritații oculare și respiratorii. Au fost evaluate medical cinci persoane, dintre care două au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea: un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani”, a mai precizat reprezentantul pompierilor militari.

În urma măsurătorilor specialiștilor CBRN în camera centralei a fost descoperită o concentrație de 16 ppm a unei substanțe iritante. „Aceasta provenea probabil din componența insecticidului aplicat de un operator economic la ora 13:00 în cursul zilei de 22 noiembrie, în incinta hotelului”.

Turiștii au ales să rămână în același hotel

S-a discutat și despre relocarea acestor turiști intoxicați în alt hotel, dar după ventilarea încăperilor și obținerea valorilor nule la măsurătorile efectuate de echipajul de cercetare CBRN, 15 persoane au ales să fie cazate în continuare în același hotel.

„Cele două persoane transportate la UPU Vâlcea sunt stabile, conștiente, cu efectele simptomelor inițiale mult diminuate”, au mai menționat reprezentanții ISU Vâlcea.

În acest caz s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Caz similar într-un alt hotel din Vâlcea

Este al doilea caz de intoxicație produs la o unitate de cazare din Vâlcea în acest an. La începutul anului, mai mulți turiști care erau cazați la un motel de pe DN7 / E81, la granița dintre Vâlcea și Argeș s-au intoxicat de la dezinfectantul folosit de personal pentru a igieniza încăperile. 

Și aceștia au acuzat probleme respiratorii, iar șase dintre ei au primit îngrijiri la fața locului.

Au mai existat și alte genuri de intoxicații printre turiști: unora cazați la Mănăstirea Horezu, spre exemplu, li s-a făcut rău după ce au mâncat ciuperci otrăvite. Tot în timpul verii, 16 copii care se aflau într-o tabără la munte, în Vâlcea, au ajuns la spital, după ce pensiunea în care se aflau a luat foc. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate