Pensiune în care erau copii în tabără, cuprinsă de flăcări. 20 de persoane, blocate pe balcoane, au fost salvate de pompieri; 16 copii au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU Valcea

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la o pensiune din Brezoi, judeţul Vâlcea, unde erau cazaţi peste 40 de copii. Douăzeci de persoane care rămăseseră blocate pe balcoane din cauza fumului dens au fost salvate de pompieri. În urma incendiului, 16 copii şi un adult au fost transportaţi la spital, majoritatea cu atacuri de panică, iar alţi cinci copii au avut nevoie de oxigen după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în această dimineaţă, în jurul orei 03.40, pentru stingerea unui incendiu produs la o pensiune, în localitatea Brezoi, cartier Păscoaia, unde erau cazate 52 de persoane (41 de copii, 10 adulţi şi administratorul pensiunii). La scurt timp de la declanşarea incendiului, personalul de la locul de muncă şi ulterior pompierii au dispus evacuarea tuturor celor care se aflau în interior. Prin intervenţia promptă a pompierilor, au fost salvate 20 de persoane ramase captive pe balcoanele pensiunii, din cauza degajărilor mari de fum acumulat pe casa scării”, a anunţat, marţi dimineaţă, ISU Vâlcea.

Incendiul a izbucnit la parterul clădirii, în camera centralei termice, iar la intervenţie au participat cinci autospeciale de stingere (2 ASAS de la Garda Brezoi, 2 ASAS de la Detaşamentul Râmnicu Vâlcea, o autoplatformă de lucru la înălţime), un echipaj SMURD şi o autospecială de transport victime multiple şi şapte ambulanţe ale SAJ.

Conform sursei citate, echipajele de intervenţie au transportat 14 copii şi un adult la CPU Brezoi şi 2 copii la UPU Vâlcea, majoritatea cu atacuri de panică. Pentru alţi 5 copii a fost necesară administrarea de oxigen, în urma intoxicarii cu monoxid de carbon.

Pe parcursul misiunii de stingere, din interior au fost evacuate şi două butelii, pericolul unei eventuale explozii fiind înlăturat.

Până la lichidarea incendiului, au ars materiale combustibile depozitate în camera centralei, pe o suprafata de 30 mp. Au fost degradate centrala termică şi instalaţia aferentă, instalaţia electrică, instalaţia de alimentare cu apă, diverse electrocasnice depozitate, tocăria camerei centralei şi pereţii interiori ai clădirii.

Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma efectului termic al curentului electric, în urma suprasolicitării instalaţiei.

Incendiul a fost lichitat după aproape o oră de la anunţarea acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare