Vameş de la Aeroportul „Henri Coandă“, anchetat în dosarul unui furt de diamante din Paris, estimate la 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă este anchetat în dosarul furtului diamantelor din Paris în valoare de 5 milioane de euro. Vameşul este acuzat că l-ar fi ajutat pe George Ploscaru, cel care ar fi sustras bijuteriile din magazinul din capitala Franţei, să intre în Bucureşti fără să fie prins, susţin surse apropiate anchetei.

Agentul de poliţie este acuzat acum de săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi la divulgarea de informaţii confidenţiale, spun aceleaşi surse.

După ce a furat cele patru diamante, George Ploscaru s-a întors în România la volanul unui  autoturism. A intrat în ţară pe la Arad, iar de aici a mers la Timişoara de unde a luat un avion spre Bucureşti. Şi-a permis să facă această cursă după ce s-a interesat, la prietenul său vameş, care lucra la aeroportul Henri Coandă, dacă este dat în urmărire generală. Pentru că a primit un răspuns negativ, acesta a luat cursa spre Capitală.

George Ploscaru şi agentul de poliţie au fost deferiţi justiţiei, dosarul urmând să se judece pe rolul Tribunalului Prahova. Vameşul implicat în dosar a fost trimis în judecată în stare de libertate.

Ancheta în acest caz a început la sfârşitul anului trecut când proprietarul unui magiazin din Paris a anunţat dispariţia unor bijuterii în valoare de peste 5 milioane de euro. În data de 13 ianuarie, ofiţerii BCCO Ploieşti coordonaţi de un procuror din cadrul DIICOT Ploieşti, l-au identificat pe autorul furtului, un bucureştean în vâtstă de 40 de ani, care încerca să găsească un cumpărător cu bani pentru diamantul său estimat la 1.8 milioane de euro.

Ploscaru a fost arestat preventiv în data de 14 ianuarie, iar de atunci se află în spatele gratiilor. Anchetatorii nu au reuşit să recupereze decât un singur inel, cel pe care l-au găsit în apartamentul lui Ploscaru, în urma percheziţiilor. Celelalte bijuterii, două diamante şi un inel cu pietre preţioase, au fost vândute unor cetăţeni străini.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani