Un fost luptător în Legiunea Străină organizează în munţi tabere de haiducie pentru „revirilizarea“ bărbaţilor

Eugen Sechila (40 de ani), din Bucureşti, fost luptător în Legiunea Străină timp de 16 ani, organizează în România „tabere de haiducie“ dedicate celor care vor să se rupă de rutină şi să înveţe tehnici de supravieţuire.

Taberele sunt organizate lunar, în zone sălbatice din judeţul Prahova. Se adresează deopotrivă bărbaţilor, femeilor, dar şi copiilor, durează în medie cinci zile, iar antrenamentele se fac sub coordonarea unor foşti militari care au luptat în teatrele de operaţiuni din Africa, Orientul Mijlociu şi Afghanistan.

Nu este o tabără de unde te întorci un adevărat Van Damme, ţine să avertizeze coordonatorul proiectului, pentru acest lucru este nevoie de antrenament timp de mai mulţi ani. Tabăra de haiducie, organizată la Brebu sau la Valea Doftanei, are cel puţin trei scopuri: în primul rând se învaţă gesturile tehnice de bază salvatoare de vieţi, apoi un curs despre gestiunea stresului şi cum să depăşeşti o situaţie de criză care te poate bloca în momente critice, dar şi un scop de recreere. Totuşi, ţine să precizeze Eugen Sechila, această tabără are un mare oiectiv principal: „revirilizarea“ bărbatului, care tinde, de la o generaţie la alta, să devină din ce în ce mai efeminat.

În tabara de haiducie se învaţă tehnici de bază de autoapărare FOTO Cristache Ogoran

„Învăţăm despre gestiunea stresului şi a violenţei. Înainte să vorbim despre tehnicile de autoapărare trebuie să-i ajutăm pe oameni să conştientizeze propria lor autonomie de autoapărare şi cum ar trebui ei să evite să se pună în anumite situaţii din care le-ar fi greu să iasă. Acesta este ABC-ul supravieţuirii. Sunt oamenii care mă întreabă cum să facă să scape dintr-o avalanşă. Eu le spun simplu să nu se ducă acolo unde a nins timp de trei zile cu «pudroasă». La fel le spun celor care mă întreabă cum să facă să se apere singuri: să încerce să privească pe unde merg şi ce au în jur, pentru că ochii noştri şi privirea sunt principalul nostru protector, principala vestă antiglonţ. Cel mai bun sfat: să evite pericolul şi să încerce să anticipeze gravitatea situaţiei.

Supravieţuirea nu ţine atât de nişte gesturi anume şi nu include doar domeniul autoapărării. Atunci când lucrurile se întâmplă, este bine să facem un gest, este bine să ştim să facem o resuscitare cardiorespiratorie, o punere în poziţie laterală de securiate sau o extracţie a unei victime dintr-un vehicul în flăcări, dar până acolo e bine să ne pregătim astel încât să evităm pericolele“, a explicat Sechila.

Gesturi care pot salva vieţi

În cele câteva zile de tabără se învaţă gesturile tehnice de extragere a victimei, de transport, de de analiză a unei victime, triaj în caz de accident multiplu. „Ca militar, am fost nevoit să învăţ toate aceste lucruri, pentru că ele sunt nişte gesturi vitale. Nu avem nevoie să fim medici ca să înţelegem că, de exemplu, o hemoragie poate să fie de o gravitate absolută şi că, dacă nu o oprim în 30 de secunde, ea antrenează prognosticul vital al victimei“, explică fostul militar.

Tinerii veniţi în tabără învaţă să-şi depăşească limitele impuse de viaţa cotidiană, citadină, de confortul casei şi de spiritul de turmă. Învaţă cum să renunţe la prejudecăţi, să se rupă de grup şi să acorde primul ajutor unui om căzut pe stradă, nu să privească indiferenţi. „Nu toată lumea are sânge rece să se implice în salvarea unei victime, dar noi tocmai despre asta învăţăm. Poţi fi pregătit pentru asta, sunt reflexe care pot fi antrenate. Dacă ne antrenăm suficient vom putea trece peste faza de stres, care paralizează. Sunt unii oameni care sunt predispuşi să se blocheze în situaţii de criză, alţii sunt mai predispuşi la acţiune, alţii sunt atât de predispuşi la acţiune încât fac prostii. Îi învăţ că o primă greşeală ar fi să se pună pe sine în pericol, pentru că pot fi victimele unui supraaccident. Să nu se expună prosteşte“, spune coordonatorul taberei.

Şcoala focului

Nădejdea fostului luptător este ca prin astfel de activităţi care se învaţă în taberele de haiducie, să trezească o scânteie în inimile a două-trei persoane din cele 20 care vin într-un astfel de stagiu de pregătire. „Măcar zece la sută din cei care participă să poată face ceva. Noi le dăm nişte repere tehnice îndeajuns de solide, îi ajutăm să depăşească pragul inhibiţiei, al blocajului în situaţii de stres şi le indicăm cum şi ce anume să facă. Eu ştiu că oamenii, în momente critice, sunt capabili de multe lucruri rele, diabolice de-a dreptul, dar tot în momentele acelea se ivesc ca prin minune oameni care sunt capabili de jertfă. Ştiu asta pentru că am văzut-o în timpul campaniilor la care am participat“, mai spune Eugen Sechila.

Concret, în taberele de haiducie, tinerii află cum să-şi construiască un adăpost, cum să-şi facă unelte din ceea ce găsesc la îndemână, cum să-şi procure hrană, participă la „şcoala focului“, unde învaţă tehnici de aprindere a focului, tehnici de bază de autoapărare, de orientare şi cum să-şi conserve energia pentru a supravieţui. De asemenea, tinerii care participă la tabără experimentează şi ce înseamnă dormitul sub cerul liber.

„Încercăm să le dăm sentimentul de siguranţă cu ei înşişi şi cu propriile lor competenţe şi voinţă, voinţă de a face faţă situaţiilor deficile, să nu se panicheze, să nu dramatizeze şi să conştientizeze că pot trăi cu un minimum de lucruri, să rupă pragul de confort“, mai spune fostul luptător din Legiunea Străină.

Motivat de Van Damme şi de Rahan

Coordonatorul taberei de haiducie a fost timp de 16 ani luptător în Legiunea Străină, un corp de profesionişi ai armatei franceze, la regimentul de paraşutişti. A plecat singur la 19 ani din România, coordonat doar de imaginea unui film celebru în anii ‘90, în care portagonist era Van Damme, dar şi de eroul său din copilărie, Rahan.

A luptat pe cele mai fierbinţi teatre de operaţiuni din Africa şi Orientul Mijlociu, inclusiv în Afghanistan. A decis să se plece din Legiune din în 2011 din cauza unor „incoerenţe de ordin politic şi doctrinal, care m-au făcut să mă retrag. Atunci când exersăm meseria asta şi ne asumăm toate consecinţele ei şi vedem câteodată grozăvii, ne întrebăm care este sensul, care este scopul. Ori atunci când apar aceste incoerenţe de ordin politic ne întrebăm de ce şi ne este din ce în ce mai greu să înghiţim lucrul acesta. Dintr-o anumită comoditate aş fi putut să rămân, pentru că acolo erau singurele repere pe care le aveam. Dar am făcut pasul acesta important să plec. Celor care mă întreabă ce a fost cel mai greu în Legiunea Străină, le răspund că cel mai dificil mi-a fost să plec“, povesteşte Sechila.

După retragerea din Legiune, nu a renunţat total la viaţa cazonă. A convertit experienţa din domeniul militar într-un domeniu civil, ca şi consultant de securitate în Africa Subsahariană, pentru o companie petrolieră. Din noiembrie 2017 s-a reîntors în România şi a început să organizeze tabere pentru tinerii români. „Întors în ţară, a trebuit să reevaluez viziunea mea despre autoapărare şi despre gestiunea violenţei, pentru că aici, în civil, nu pot să le vorbesc oamenilor despre ceea ce se întâmplă într-un teatru de opreaţiuni sau într-un conflict armat. Trebuie să le vorbesc despre ceea ce le este lor folositor aici şi imediat“, explică Sechila.

În luna iulie, Eugen Sechila s-a dedicat organizării unei tabere pentru copii, în Făgăraş (judeţul Braşov), unde s-au înscris deja 20 de persoane cu vârsta între 12 şi 18 ani, iar în luna august, la Valea Doftanei, va fi organizată o tabără de haiducie pentru adulţi. Costul unei astfel de tabere este de 400 de lei pentru adulţi. Taxa de participare acoperă mâncarea, pentru că în tabără participă şi un bucătar profesionist, care pregăteşte hrana zilnică în stil haiducesc, dar şi plata instructorilor, şi ei foşti luptători în Legiunea Străină.

FOTO: Cristache Ogoran