FOTO Şezătoarea tradiţională, în era modernă. Bunicii fac ciorapi, copiii decoraţiuni de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii, tineri şi bunici din Ploieşti s-au întâlnit o şezătoare tradiţională în care cei mici au făcut decoraţiuni de Crăciun, iar bunicii au împletit şosete şi fulare. Pentru copii a fost un eveniment original, în care au aflat despre tradiţia şezătorii şi importanţa acesteia în societatea de altădată

Foarte tineri sau mai în vârstă, aproape 50 de ploieşteni au reînviat tradiţia şezătorii şi, aşa cum se întâmpla pe vremuri la sate, în serile de iarnă, au lucrat şi au petrecut, povestind şi spunând ghicitori. Sub îndrumarea adulţilor, copiii au confecţionat din hârtie decoraţiuni de Crăciun sau au pictat icoane pe sticlă, iar cei mai în vârstă au croşetat şosete şi fulare sau au cusut goblenuri.

Cum fiecare participant avea un talent doar al său, şezătoarea a fost un bun prilej să-şi împărtăşească din abilităţile de cusut sau lucru cu andrelele şi să înveţe şi lucruri noi.

Membri de peste două decenii în clubul de măiestrie umană al Palatului Culturii din Ploieşti, aproximativ 20 de persoane, cu profesii dintre cele mai variate, şi-au adus la şezătoare goblenurile sau tablourile realizate din paie sau hainele şi fularele lucrate pentru nepoţi.

La rândul lor, membrele Clubului Diana, de la Casa de Cultură I.L. Caragiale din Ploieşti au făcut demonstraţii de pictură de icoane pe sticlă şi i-au supravegheat îndeaproape pe copii, împărtăşindu-le tehnici de colorare a sticlei.

Plini de lipici şi sclipici, cei mai mici au reuşit să ducă acasă brazi din hârtie, realizată în tehnica origami şi au ascultat cu ochii mari povestea şezătorii şi importanţa socială pe care o avea în comunităţile rurale de altădată.

De la eveniment nu puteau lipsi colindele, iar Grupul Coral Cameral “Anche Musica” al Casei de Cultură “I.L.Caragiale” a făcut o adevărată demonstraţie de măiestrie, dar nici mâncarea tradiţională – boabe de porumb fiert cu zahăr şi scorţişoară, fructe şi dulciuri.

Vă mai recomandăm

Cum să-ţi decorezi casa de Crăciun. Atelier pentru părinţi şi prichindei

Google te transformă în Moş Crăciun şi te trimite în zbor după cadouri
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent