Ce a fost iniţial „Periniţa“, unul dintre cele mai frumoase dansuri ale dragostei la români. Jocul îşi are originile în Prahova
0„Periniţa“, dans al dragostei şi al bucuriei, a început ca un obicei de nuntă din comuna prahoveană Bătrâni, când mireasa îşi etala nuntaşilor zestrea, dar şi îndemânarea. Treptat, a depăşit graniţele satului, ale judeţului şi ale României, fiind nelipsit şi astăzi de la petreceri.
Probabil că nu există români care să nu fi jucat sau să fi văzut măcar o dată „periniţa“, dansul popular care se joacă în cerc, într-un ritm alert, în care o fată iese în centru, ţinând în mână o batistă, îşi alege un băiat cu care îngenunchează pe această batistă şi îl sărută, urmând ca băiatul să-şi aleagă altă fată şi să repete aceleaşi acţiuni. Jocul popular a devenit atât de răspândit încât a intrat în circuitul internaţional.
Povestea „Periniţei“ a început ca un dans ritual din ceremonialul nupţial care s-a transformat, în timp, într-un joc social foarte îndrăgit.
Iniţial, Periniţa a fost un străvechi obicei de nuntă din comuna Bătrâni din judeţul Prahova (pe Valea Teleajenului), fiind considerat un „blazon“ al judeţului.
Potrivit expertului prahovean în folclor Constantin Manolache, în urmă cu sute de ani, când doi tineri din Bătrâni se căsătoreau, un moment special al ceremoniei era cel în care mireasa îşi etala zestrea. Aceasta prezenta nuntaşilor lucrurile create de ea pentru noua familie pe care urma să o întemeieze, de la velinţe, covoare, carpete, costume populare, lucruri brodate şi ţesute de aceasta.
Cum decurgea periniţa
„Momentul se petrecea în noaptea nunţii, undeva pe la jumătatea ospăţului care urma ceremoniei religioase şi altor obiceiuri de nuntă. În salonul unde mânca oamenii, înainte ca tinerii căsătoriţi să primească darul, era adus un car, un fel de căruţă făcută special pentru astfel de ceremonii. În acest car alegoric era aşezată lada de zestre care nu cuprindea chiar toate bogăţiile miresei, ci unele simbolice. Un rol important îl avea o perină decorativă, brodată de mireasă, care va fi aşezată, la finalul nunţii, în mijlocul patului din «casa bună». După prezentarea laudativă a zestrei, în jurul căruţei se încingea o horă. Dansul îl începea mireasa, care lua din maldărul de realizări o perină, iar pe melodia binecunoscută începea să danseze cu ea, ţinând-o drăgăstos, ca pe un partener. Apoi se îndrepta către mire, îi dădea perina, îngenuncheau şi se sărutau. În jurul lor se adunau, în horă, şi ceilalţi tineri, apoi toţi nuntaşii în aşa numitul dans al zestrei“, ne-a povestit originile periniţei Constantin Manolache.
Momentul era unul de celebrare coregrafică şi muzicală al lucrurilor realizate de mireasă, un omagiu adus vredniciei şi realizărilor sale.
În timp, s-a renunţat la car şi lada de zestre în favoarea unui singur obiect, emblematic pentru ceremonie şi pentru măiestria miresei, perna decorativă, de obicei brodată în culori delicate, de alb sau roz. De asemenea, ritmul în care se execută Periniţa, unul foarte iute şi vioi, o celebrare a dragostei şi a bucuriei, a dus la includerea acestuia în hora satului.
„Evoluţia a făcut ca perina să fie înlocuită cu o periniţă, o perniţă în miniatură, cam de mărimea unei coli de A4, mai uşor de adus la horă, de aici şi numele de «Periniţă». În special fetele care ieşeau prima dată la horă aduceau periniţa, pe care o înmânau feciorului care le invitau prima dată la dans. O aşezau pe pământ şi se sărutau, rolul de apropiere şi socializare contribuind la răspândirea rapidă a dansului“, mai spune Constantin Manolache.
Periniţa a fost înlocuită şi ea cu o năframă sau o batistă, foarte frumos decorate şi ornamentate, adevărate lucrări artistice care dovedeau talentul posesorilor.
În zona de munte din Prahova şi în satul Bătrâni din care se trage Periniţa, obiceiul de a juca acest dans la nunţi există şi acum după vechile datini. Mireasa are o batistă lucrată de ea special pentru ceremonie, potrivit expertului prahovean în folclor.
Periniţa încheia revelioanele televizate din comunism
Jocul, care face parte acum din marea familie a jocurilor europene de petrecere, a intrat în circuitul internaţional în anii ’50, cu ocazia festivalurilor mondiale ale tineretului, şi a fost dansat în toate marile oraşe ale lumii.
Potrivit site-ului de tradiţii folclormuzical.wordpress.com, cea mai veche variantă de „Periniţă“ care există este cea înregistrată la casa de discuri Columbia, în anul 1949, de taraful vioristului Tică Lătăreţu, soţul Mariei Lătăreţu.
De asemenea, în comunism, tema muzicală a Periniţei devenise piesa consacrată cu care se încheiau revelioanele televizate.
În funcţie de zona în care a fost adoptată, Periniţa mai este cunoscută şi sub numele „Hora Nunţii“, „Băsmăluţa“ sau „Ariciul“.