Piteşti: Incendiu la un adăpost de animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reşedinţa preşedintei Fundaţiei Internaţionale Omenia, Minodora Ilie, a fost pusă înpericol de un incendiu izbucnit la unul dintre cele trei adăposturi stil căbănuţă, special construite pentru cele 17 pisici şi cei 16 câini, animalepe care femeiea le-a adoptat. Două persoane care se ocupau de îngrijirea animalelor au ajuns la spital, una în stare destul de gravă, cu arsuri la mâini şi în zona capului, iar cealaltă, du

 Unul dintre îngrijităroi, Relu Ispas, a văzut incendiul în jurul orei 9, ieri dimineaţă. A sunat imediat la 112 şi, până la intervenţia pompierilor, a încercat singur să facă ce poate şi să salveze viaţa căţeluşei care stătea în adăpostul care s-a aprins. Omul s-a ales cu răni grave pe faţă şi pe cord în urma intervenţiei sale pentru a halva viaţa căţeluşei, şi a fost transportat la Spitalul Municipal din Câmpulung pentru a fi tratat. Din primele verificări, se pare că focul a fost declanşat de un scurtcircuit la o instalaţie electrică improvizată, care alimenta o sursă de încălzire din incinta adăpostului. Pagubele produse de incendiu au fost estimate la circa 3.000 de lei. Căbănuţa din lemn a ars în totalitate, pompierii ajunşi la faţa locului intervenind doar pentru lichidarea ultimelor focare ale incendiului şi în vederea împiedicării extinderii acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate