Traficant de „diamantele gastronomiei”, prins după o urmărire în Neamţ. Marfa a fost confiscată

0
Publicat:

Un şofer din Neamţ, care nu a respectat semnalul poliţiştilor, a fost prins după o urmărire. Avea să se constate că era vorba de un traficant de „diamantele gastronomiei”, iar trufele negre au fost confiscate .

Valoarea trufelor a fost estimată la peste 13.000 de euro FOTO Poliția Română

O misiune avea să le dea ceva de lucru oamenilor legii de la Secţia de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, care acţionau, săptămâna trecută, pentru protejarea fondului forestier şi a combaterii elegalităţilor din acest domeniu. În localitatea Tupilaţi, poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui şofer, dar acesta i-a ignorat.

S-a plecat în urmărirea acestuia, conducătorul auto fiind în cele din urmă tras pe dreapta. Era vorba despre un bărbat, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în comuna Oniceni. Avea să se afle şi de ce nu i-a băgat în seamă pe poliţişti. Transporta cu maşina o mare cantitate de trufe negre, în valoare de peste 13.000 de euro, cărorara li se mai spune şi diamantele pământului.

„În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au găsit cantitatea de 88,85 kg de trufe negre, în valoare de aproximativ 66.000 de lei, care ar fi fost recoltate din fondul forestier fără a deţine autorizaţie. Poliţiştii au confiscat cantitatea de trufe şi au predat-o Ocolului Silvic Roman“, se arată într-un comunicat emis astăzi, 1 noiembrie 2023, de Poliţia Neamţ.

Persoana în culpă a fost sancţionată contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu o amendă de 5.000 de lei. Prin Neamţ, unul cu mari suprafeţe de pădure, nu este an în care astfel de culegători ilegali de trufe negre, care se recoltează în condiţii speciale, să nu fie depistaţi.

Cea mai mare captură a fost realizată în iulie 2021. Un italian, care se afla la volanul unei autoutilitare, a fost tras pe dreapta la Alexandru cel Bun, în maşină descoperindu-se 1.200 de kilograme de trufe, care au fost evaluate la 600.000 de lei. Dacă reuşea să le vândă, obţinea un câştig fabulos.

Diamantele pământului sunt considerate un aliment de lux, în funcţie de varietate, un kilogram vânzându-se cu câteva sute de euro. În România sunt mai puţin consumate, deoarece preparatele sunt foarte scumpe, exportându-se în Italia, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

Culegerea trufelor se face în condiţii speciale, în urma licitaţiilor organizate de către Romsilva. Aceste ciuperci nobile se formează pe sau în apropierea rădăcinilor de stejar, alun, pin sau fag, luând gustul, mirosul şi culoarea specifică. Pentru găsirea lor se folosesc, în general, câini special antrenaţi din rasa Lagotto Romangnolo.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate