Spitalul Judeţean iese din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean Neamţ

Conducerea Spitalului Judeţean Neamţ a semnat zilele trecute actele cu furnizorii de echipamente medicale şi medicamente. Contractele au fost semnate după două runde de negocieri.

Astfel, şefii instituţiei medicale susţin că pacienţii internaţi aici nu vor mai fi nevoiţi să-şi cumpere medicamente cu bani din buzunarul lor. Şefii spitalului mai susţin că, odată cu semnarea contractului cu furnizorii, bolnavii care au nevoie de intervenţii chirurgicale nu vor mai fi obligaţi să-şi cumpere materialele sanitare necesare.

Au rămas cu stocurile de medicamente goale

„Este clar că am ieşit din criză şi sperăm ca de acum pacienţii noştri să fie feriţi de aceste neajunsuri financiare. Asta nu înseamnă că bugetul este unul îndestulător. Economiile vor exista, însă nu la acelaşi nivel ca până acum“, a declarat  Silvia Roşescu, managerul Spitalului Judeţean Neamţ.
Situaţia cu care s-a confruntat Spitalul Judeţean în ultimele luni a fost cea mai cruntă din ultimii ani, din punctul de vedere al problemelor financiare.
Stocurile de medicamente erau aproape goale, iar pacienţii cumpărau din banii lor începând de la tratamentul zilnic şi până la tifonul sau dezinfectantul pentru bandaje.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie