Rezultate finale la Bacalaureat 2023, în Neamţ. Unii ghinionişti, alţii fericiţi, după corectarea contestaţiilor

0
Publicat:

După corectarea contestaţiilor şi afişarea listelor cu rezultate finale la Bacalaureat 2023, o parte din liceenii din Neamţ au fost ghinionişti, picând, la polul opus fiind alţii fericiţi, promovând.

După contestații, unii absolvenți au luat examenul, iar alții nu FOTO Arhiva Adevărul

Rata de promovare în judeţul precizat, conform datelor finale publicate pe 7 iulie 2023, a crescut la 78,01%, faţă de 76,04%, urmare a reevaluării celor 1.455 de lucrări scrise contestate de candidaţii înscrişi la sesiunea iunie-iulie, unul la care au susţinut teze 3.086 de absolvenţi de liceu din promoţia curentă sau din cele anterioare.

„Pe probe, situaţia se prezintă astfel: la Limba română, din 782 candidaţi care au contestat lucrările, pentru 545 nota obţinută este mai mare. Pentru 51, nota a rămas nemodificată, iar pentru 176 nota finală a scăzut. Cea mai mare creştere a fost de 2,05 puncte, iar cea mai mare descreştere, de 1,15 puncte“, se arată într-un comunicat al ISJ.

La proba obligatorie a profilului a fost depuse 298 de contestaţii, pentru 170 de candidaţi nota obţinută după recorectare fiind mai mare. La 31 de absolvenţi nota a rămas nemodificată, iar pentru 97 de candidaţi nota obţinută a scăzut. Cea mai mare creştere a fost de un punct la Istorie, iar cea mai mare descreştere, de 1,45 de puncte, tot la Istorie.

La testul alegerea profilului şi specializării au fost depuse 375 de cereri de recorectare, iar la 239 de candidaţi nota obţinută după a fost mai mare. Pentru 23 nota a rămas nemodificată, iar pentru 113 candidaţi a scăzut. Cel mai mare „câştig“ este de 2,25 de puncte la Biologie, iar cea mai mare „pierdere“ a fost de 0.95 puncte la Geografie.

Unii ghinioniști au fost printre cei care au cerut reexaminarea. Un absolvent a fost notat cu 5 la Română, cu nota 7 la Matematică şi cu 5.55 la Geografie. A contestat teza la Limba română, primind  nota 5.80. Astfel, avea o medie de peste 6, care-i asigura trecerea examenului. A contestat şi la Geografie, dar corectorii au scăzut nota la 4.60, astfel că a fost respins.

După contestaţii, a crescut şi numărul elevilor care au avut note maxime. Sunt opt de 10 la Limba şi literatura română (faţă de şapte iniţial); 159 au tot 10 la proba obligatorie a profilului (faţă de 149), iar 113 au luat maxim la alegerea profilului (faţă de 111). Tot după recorectare a mai fost obţinută o medie de 10, astfel că numărul elevilor neţeni cu zece pe linie este de trei.

În judeţ, o situaţie deosebită la BAC s-a înregistrat la Târgu Neamţ. O elevă a născut imediat după a doua probă, iar în ziua următoare a dat-o pe a treia în spital, reuşind să promoveze examenul. Înscrierile pentru sesiunea următoare se fac între 17 şi 24 iulie 2023, probele scrise vor avea loc între 16 şi 21 august, iar primele rezultate vor fi afişate pe 25 august.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple