Piatra Neamț: Concurs de snowboard pe Cozla (FOTOGALERIE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La prima ediție a competiției „Snowboard Big Air Contest" a fost utilizată una din cele mai mari rampe de zăpadă din țară.

Amânată din cauza condiţiilor nefavorabile, întrecerea de pe pârtia Cozla a fost programată pentru vineri, 18 februarie.

Organizarea concursului şi stabilirea câştigătorilor a revenit unei echipe de profesionişti care s-au ocupat de astfel de competiţii şi pe Valea Prahovei.

Citește și: Piatra Neamţ: Tunurile de zăpadă se luptă cu încălzirea vremii

„Nu știu dacă este a doua rampă ca mărime din țară, dar cu siguranță este una din cele mai mari", a precizat Dana Steleușan, coordonatorul sportiv al competiției.

La competiție au participat 20 de sportivi din diferite județe ale țării.

„Au venit să participe la acest concurs pasionați ai acestui sport din București, din Sibiu, Cluj, Covasna și din județele învecinate. Dacă vor dori, și vremea o va permite, vor putea să exerseze săriturile și mâine", a spus Andrei Dina, directorul societății Perla Invest, administratorul pârtiei de schi de pe muntele Cozla.

Citește și: Neamţ: Pauză de la schiat pe pârtia Cozla

Concursul a fost dotat cu premii în valoare totală de 1000 de euro.

Spectatori inediți la demonstrațiile de acrobație cu placa de snowboard:

Grupaj foto: Florin Jbanca

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor