Piatra Neamţ: A stat ascuns 10 ani pe ecranul televizoarelor (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Andrei (35 de ani), fost director la o televiziune locală din Piatra Neamţ şi realizator de emisiuni, a fost arestat după ce a stat în urmărire generală timp de exact 10 ani.

Ora 17.30 Viorel Andrei realiza emisiuni și cu polițiști

Invitații emisiunilor tv realizate de Viorel Andrei proveneau din toate domeniile de activitate. În decursul anilor, Viorel Andrei a moderat o serie de emisiuni pe teme de administrație, politice, economice și sociale, punând în dezbatere probleme de interes local. Printre invitații săi s-au numărat primari, prefecți, parlamentari, șefi de instituții deconcentrate, medici, oameni de cultură sau sportivi. Nu s-a ferit să invite în studio nici invitați care lucrau în Poliție. A realizat emisiuni tematice de genul ”Revista presei”, sau de dezbatere, precum „Faptul Zilei”.   

Ora 14.15: Viorel Andrei avea o identitate fantomatică

Monica Anton, avocata lui Viorel Andrei, susţine că acesta şi-a schimbat numele din Pleşcan în Andrei prin căsătorie. Totuşi, în baza de date de evidenţă a persoanei Piatra Neamţ nu există niciun individ cu această identitate. Explicaţia avocatei pare simplă. „Viorel Andrei nu şi-a înregistrat certificatul de căsătorie“, a declarat Monica Anton. Cum ar fi posibil acest lucru!? „S-au căsătorit în străinătate“, susţine avocata Anton.

La ultimul loc de muncă din Piatra Neamţ, o televiziune locală, Viorel Andrei nu avea niciun contract de muncă sau colaborare. „Era un colaborator neplătit, care făcea emisiuni din pasiune, ca un hobby“, a declarat Gabi Apetrei, directorul 1 TV.

Viorel Andrei-Pleşcan şi-a construit, în 2005, o vilă în comuna Alexandru cel Bun, unde locuieşte împreună cu Mihaela Andrei, cu care are un copil. „Există poziţie de rol pe numele Mihaela Andrei, cu terenul şi construcţia de 116 metri pătraţi. Totuşi, la noi, ea figurează ca având domiciliul în Piatra Neamţ. Nu există nimic pe numele Viorel Andrei“, a declarat Emil Frăsinaru, secretarul comunei Alexandru cel Bun.

Viorel Pleşcan s-a născut la Galaţi, în 1975 şi a cochetat cu presa şi în oraşul de la Dunăre, fiind o scurtă perioadă reporter de radio.

La 23 de ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru infracţiuni economice de înşelăciune cu file CEC, însă pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani.
În 2001, a fost dat în urmărire internaţională, însă el deja dispăruse din oraş. S-a mutat la Piatra Neamţ, unde şi-a construit o identitate nouă, Viorel Andrei.

Pe numele lui iniţial Viorel Pleşcan, jurnalistul are de ispăşit o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru înşelăciune, faptă probată şi condamnată în Galaţi.

Citeşte şi:
Piatra Neamţ: Averea lui Şoric, anchetată de ANI

Viorel Pleşcan, care şi-a schimbat numele în Viorel Andrei prin căsătorie, conform avocatului său, are un mandat de arestare emis la data de 5 februarie 2001 de Tribunalul Galaţi, iar capturarea a fost realizată după exact 10 ani, la 5 februarie 2011, pe teritoriul judeţului Buzău. „Viorel Pleşcan este condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru înşelăciune“, a precizat inspectorul principal Gură Georgeta, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani, unde a fost încarcerat.

Capturarea lui Viorel Andrei pare o simplă întâmplare, dar i-a atras un nou dosar penal cu trei acuzaţii, printre care una referitoare la folosirea unei identităţi false

Citiţi şi:

Escrocul care s-a „ascuns” de poliţie în faţa camerelor TV a fost prins la Buzău după ce l-a înregistrat radarul conducând cu 155 km/h



Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”