Nemulţumire generală după procesul directorului care şi-a înjunghiat contabila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doiniţa Pavăl spune că a rămas cu traume şi acum după ce a fost înjunghiată FOTO Florin Jbanca

Atât agresorul, cât şi victima, au contestat sentinţa, patru ani fără executare, în procesul derulat la Tribunalulu Neamţ.

Procesul dintre Dumitru Leşovschi (73 de ani) şi Doiniţa Pavăl (51 de ani), va fi reluat la Curtea de Apel Bacău după ce prima instanţă, Tribunalul Neamţ, i-a aplicat directorului judecat pentru tentativă de omor o pedeapsă de 4 ani, fără executare. Neumulţumit de sentinţă, inculpatul a contestat decizia magistraţilor nemţeni, la fel cum a făcut şi contabila şefă a societăţii Commetex Piatra Neamţ, victima agresiunii.

Doiniţa Pavăl nu-şi explică cum au cântărit magistraţii faptele petrecute pe 7 decembrie 2011, atunci când, Dumitru Leşovschi, directorul societăţii, a intrat în biroul unde aceasta lucra şi a înjunghiat-o cu un cuţit de vânătoare. Doar norocul, şi un vecin de palier care a intervenit, au făcut ca femeia să nu fie ucisă de directorul furios.

„Intenţia lui a fost de a mă omorî, de a mă elimina. Chiar dacă şi-a recunoscut fapta, el nu şi-a cerut niciodată scuze de la mine, sau prin alţi colegi. Eu chiar mă aşteptam să-i dea măcar 10 ani de zile de închisoare pentru ce a făcut”, spune femeia.

Contabila este nemulţumită şi de faptul că în procesul civil, instanţa i-a acordat suma de 40.000 de lei daune morale, nu şi contravaloarea pretenţiilor materiale solicitate, respectiv 50.000 de lei, banii consumaţi pe spitalizare şi tratamentele făcute după agresiune.

Astfel, după ce a fost înjunghiată în biroul societăţii de directorul furios că nu a primit o serie de documente, Doiniţa Pavăl a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu plăgi înjunghiate torace şi abdomen, hemotorax drept, hemoperitoneu, plăgi tăiate mâini şi o fractură la coastă. Femeia a suferit trei intervenţii chirurgicale la Piatra Neamţ şi Târgu Mureş.

După îngrijirile medicale primite, şi zeci de zile de spitalizare la Piatra Neamţ şi Târgu Mureş, contabila s-a întors la serviciu, şi chiar a avut ocazia să-şi mai întâlnească agresorul. Acesta nu mai este director general al firmei, ci acum este doar acţionar.

Pe parcursul anchetei, directorul a declarat că a agresat victima, fără a-şi aminti dacă acţiunea s-a produs în mod repetat, iar la puţin timp după comiterea faptei, a fost internat o perioadă într-un spital de psihiatrie.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
O Kate Middleton nordică, la 21 de ani. Frumoasa viitoare regină se inspiră din stilul Prințesei de Wales
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune