Magistraţii reacţionează la propunerile de modificare a legilor Justiţiei. Ce prevederi îi revoltă pe judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au anunţat că de luni, 14 mai, vor protesta zilnic faţă de proiectele de modificare a normelor penale, aflate în dezbatere parlamentară.

Începând de luni, 14 mai, la Judecătoria Piatra Neamţ va demara un protest faţă de proiectele de modificare a legilor Justiţiei. Zilnic, până vineri, 18 mai, când se va decide forma sub care va continua protestul, judecătorii acestei instanţe vor întrerupe activitatea la prânz, între orele 12 şi 13.

Magistraţii sunt revoltaţi de proiectele de modificare a Codului Penal, respectiv Codului de Procedură Penală, prin care se introduc infracţiunile de „Rea credinţă“ şi „Gravă neglijenţă“, sancţionabile cu ani grei de închisoare.

„…în rândul amendamentelor propuse se numără, între altele, şi cele care privesc introducerea a două noi articole în Codul penal (art. 280 indice 1 şi art.280 indice 2), care modifică încadrarea unor fapte din unele care ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară, în unele din sfera ilicitului penal, respectiv <Reaua credinţă> şi <Grava neglijenţă>, care induc publicului larg ideea că magistraţii judecători şi procurori constituie un fenomen infracţional extrem de periculos, ale căror fapte să fie sancţionabile cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 8 şi 15 ani, respectiv între 3 şi 7 ani, în condiţiile în care aceste limite sunt aproape egale, sau chiar mai ridicate decât cele prevăzute de lege pentru infracţiuni deosebit de grave cum sunt cele de omor şi de viol“, conform unui comunicat al instanţei pietrene.

Judecătorul Cătălin Mirel Mormoe, purtător de cuvânt al Judecătoriei Piatra-Neamţ, a precizat că principala cauză care i-a determinat pe colegii săi să protesteze a fost apariţia tot mai multor iniţiative care tind să îngrădească modalitatea normală de desfăşurare a actului de justiţie. 

„Cele două articole care instituie două noi infracţiuni cu dedicaţie pentru corpul profesional al magistraţilor (…), prin prisma faptului că stipulează nişte limite de pedeapsă foarte mari, comparabile cu infracţiunile de viol, tâlhărie şi chiar omor, pentru nişte fapte care în alte state sunt privite cel mult ca nişte abateri disciplinare grave, determină o situaţie de revoltă şi în acelaşi timp de teamă crescândă pentru colegii noştri în sensul că se vizează o îngrădire drastică a posibilităţii noastre de a desfăşura activitatea conform unor norme din secolul XXI“, a declarat judecătorul Cătălin Mirel Mormoe.

Magistraţii de la instanţa superioară, Tribunalul Judeţean Neamţ, s-au solidarizat cu poziţia colegilor de la Judecătoria Piatra Neamţ, dar nu au luat încă o decizie privind declanşarea unui eventual protest. 

CSM dă asigurări că va fi bine 

În replică, CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) a transmis prin intermediul unui comunicat de presă un mesaj către toţi judecătorii şi procurorii din ţară, cu privire la lucrările Comisiei Iordache, unde sunt în lucru modificări la prevederile Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală.

„Pe rolul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei se află în procedură parlamentară proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Propunerile cuprinse în proiectul de lege au fost analizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul comisiei de specialitate, poziţia exprimată de Consiliu şi transmisă Parlamentului ţinând cont şi de numeroasele propuneri şi observaţii comunicate de instanţele judecătoreşti şi de parchetele de pe lângă acestea cu privire la proiectul de lege, dar şi cu privire la alte modificări legislative, rezultate din aplicarea Codului penal, în privinţa cărora s-a apreciat că ar conduce la îmbunătăţirea cadrului normativ.

Propunerile şi observaţiile ce concretizează poziţia Consiliului Superior al Magistraturii sunt susţinute în cadrul dezbaterilor parlamentare de către reprezentanţii acestei autorităţi publice.

În lumina rolului său constituţional, de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii va continua demersurile instituţionale pentru un cadru normativ care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar şi realizarea unei justiţii eficiente, bazată pe proceduri predictibile.

În procedura parlamentară, în realizarea dreptului membrilor autorităţii legislative, pot fi formulate amendamente, care se supun analizei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziţia.

Referitor la preocuparea sistemului judiciar faţă de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la unele amendamente la proiectul de lege în discuţie, menţionăm că, în procedura parlamentară, Consiliul nu va susţine acele amendamente care nu corespund dezideratelor de mai sus, respectiv propunerile vizând introducerea infracţiunilor de <Rea-credinţă> şi <Gravă neglijenţă> sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenţei justiţiei”, se precizează în comunicatul semnat de judecător Simona Camelia Marcu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani