Fostul primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat în luna septembrie după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă, în legătură cu sponsorizarea echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ de către o firmă de construcţii care avea contracte cu Hidroelectrica.

Potrivit DNA, în acest dosar fostul primar din Piatra Neamţ este acuzat că laînceputul anului 2010 i-a cerut directorului unei firme de construcţii să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA - sucursala Hidrocentrale Bistriţa privind un obiectiv de investiţii având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret. În schimbul banilor, Gheorghe Ştefan a promis că va interveni pe lângă funcţionarii din conducerea Hidroelectrica, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiţiei, pentru a se continua finanţarea obiectivului.

În urma solicitării lui Gheorghe Ştefan, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, în calitate de prestator, şi firma de construcţii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate şapte contracte de reclamă şi publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale şi a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 de lei, în condiţiile în care nu există nici un document privind executarea obligaţiilor asumate de prestator.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ, a anunţat, joi, 28 decembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Gheorghe Ştefan - care a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale - a fost eliberat condiţionat din penitenciar în luna septembrie, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft. Fostul primar din Piatra Neamţ are alte două condamnări la închisoare, care nu sunt însă definitive, pentru finanţarea ilegală a campaniei PDL şi într-un dosar privind fraudarea Poştei Române.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: 

Finanţarea echipei Ceahlăul, încă un dosar la DNA  

Într-un alt dosar instrumentat de DNA Bacău, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, tot la Tribunalul Neamţ, pe fostul director general al ANL, Marian Iftimie-Nicorici şi pe un fost director de marketing din cadrul clubului FC Ceahlăul SA, Iulian Boghean. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţunii de trafic de influenţă în scopul finanţării echipei de fotbal din Piatra Neamţ. 

„În cursul anului 2010, inculpatul Iftimie-Nicorici Marian, în calitate de director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi inculpatul Boghean Iulian, director în cadrul SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ, i-au pretins administratorului unei societăţi comerciale să remită către SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinţe aflate în derulare. Inculpatul Iftimie-Nicorici Marian a promis, în schimb, că va interveni pe lângă funcţionarii din subordine pentru ca plăţile către respectiva societate comercială să nu fie întârziate.

Ca urmare a acestei solicitări, la data 6 septembrie 2010, între SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ (în care Boghean Iulian îndeplinea funcţia de director de marketing ) în calitate de prestator şi o firmă administrată de aceeaşi persoană căreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contractul având ca obiect servicii de reclamă şi publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plătit suma totală de 61.709,96 lei în temeiul a două facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate“, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Bacău. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor