Concurs unic în ţară, la Parcul Natural Vânători Neamţ. O zimbruţă îşi caută numele

0
Publicat:

O zimbruţă îşi caută numele, cel mai inspirat participant la un concurs unic în ţară, care se desfăşoară la Parcul Natural Vânători Neamţ, devenindu-i „naş“. Trebuie respectată o singură regulă.

Exemplarul care trebuie „botezat“ este o femelă FOTO Lică Balmoj

Administraţia parcului organizează întrecerea din 2013, ideea fiind găsirea celor mai potrivite nume pentru zimbrişorii nou veniţi pe lume. Cu sprijinul publicului, au fost „botezaţi“ până în prezent 14 exemplare. Sunt opt masculi (Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan, Roborn şi Roberto) şi şase femele (Rozana, Rolinne, Roemi, Roltea, Rovidenia şi Roleny).

„Minunea din poză merită un nume frumos! Acesta va fi ales din cele mai bine de 300 de nume propuse până acum (9 august - n.red.), pe care le puteţi vedea accesând https://pollunit.com/polls/xitt0g1tzrajwh225n8q7w. Zimbruţa va căpăta numele care va întruni cele mai multe voturi până pe 11 august 2023, la ora 14.00. Dacă doriţi să contribuiţi la alegerea numelui cel mai potrivit... hai la vot!“.

Acestea sunt precizările de ultimă oră despre inedita competiţie, ele fiind postate pe pagina de Facebook a Parcului Natural Vânători Neamţ. Regula concursului este ca numele propus să înceapă cu indicativul de ţară al României, particula „Ro“ şi să fie diferit faţă de numele propuse în anii anteriori. Participanţii pot propune un nume sau doar să voteze unul deja propus.

Pentru a participa, e extrem de simplu. Trebuie accesat link-ul precizat mai sus. Pentru ca să nu alegeţi un nume deja propus, în bara cu „lupă“ se tastează numele dorit şi se apasă „enter“. Dacă numele dorit nu se regăseşte între numele deja propuse, inseamnă că îl puteţi tasta în fereastra „Idea“. Mai sunt apoi alţi câţiva „paşi“ foarte uşor de făcut.

Proiect de eliberare, unic în România

Se dă click pe „Add idea“, se inserează apoi numele şi prenumele concurentului şi dacă apare se dă iar clik pe „Proceed as guest“. Mai trebuie completate şi datele de contact. În cadrul evenimentului Ziua Parcului Natural Vânători Neamţ - Ziua Zimbrului editia 2023, care va avea loc pe data de 17 august, va fi premiată propunerea care a obţinut cele mai multe voturi.

Prin codrii Neamțului sunt în libertate vreo 60 de exemplare FOTO Lică Balmoj

La Parcul Natural Vânători Neamţ, structură din subordinea Regiei Naţionale Romsilva, se derulează un proiect unic în ţară, de eliberare a legendarelor mamifere în mediul natural. Iar pe 22 martie 2012, se consemna un eveniment în premieră pentru România, primul grup, format din trei masculi şi două femele, „pleca“ în sălbăticie, în codrii Neamţului.

Iniţiativa data de circa 15 ani, fiind făcute studii de către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti şi Societatea Zoologică Regală din Londra. Dacă la început se vorbea de un nucleu liber de 20-22 de animale, în 2023 numărul zimbrilor liberi este de circa 60. Succesiv, au fost noi puneri în libertate şi îmbucurător a fost faptul că viaţa în sălbăticie mergea după regulile naturii.

Zimbrii şi-au mărit arealul la zeci de mii de hectare, ajungând până aproape de poalele muntelui Ceahlău. Şi ce este mai important, în libertate, turma se măreşte. Pentru a se evita cosangvinizarea şi efectele ce decurg din aceasta, repopularea în păduri s-a făcut cu animale aduse din Anglia, Irlanda, Scoţia, Elveţia şi din alte zone ale României.

Ultima eliberare a acestor mamifere prin pădurile Neamţului, în mai 2019, a fost una mai specială, dându-se drumul la doi masculi, tot atâtea femele, dar şi unui viţel de doar zece zile. Aşadar, se ridică, treptat, o nouă generaţie de zimbri, un nucleu substanţial, care nu a avut niciodată de-a face cu captivitatea, fiind astfel mult mai bine pregătit pentru traiul pe cont propriu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța