Zimbrii călători din codrii Neamţului. Animalele maiestoase au ajuns și în grădinile sătenilor

0
Publicat:

Să întâlneşti un zimbru prin pădurile Neamţului era ceva ireal până în urmă cu ceva ani, ei putând fi văzuţi doar în Rezervaţia „Dragoş Vodă“ de la Parcul Natural Vânători, dar acest lucru a devenit realitate datorită unui proiect care viza reintroducerea animalelor în mediul natural.

Prin pădurile din Neamț sunt în libertate peste 50 de exemplare FOTO Ținutul Zimbrului
Prin pădurile din Neamț sunt în libertate peste 50 de exemplare FOTO Ținutul Zimbrului

Prima eliberare s-a petrecut în 2012, iar de atunci, aproape anual, au fost eliberați alți zimbri, ajungând acum la peste 50 de exemplare libere. Mai nou, zimbrii călători, în general masculi, au „părăsit“ zona ce le era destinată, în jur de 40.000 de hectare, prezenţa unor astfel de animale maiestoase fiind semnalată chiar și prin grădinile sătenilor.

Pe 27 septembrie 2022, un exemplar a fost văzut în Grumăzeşti.

„Zimbrul care a fost văzut duminică (25 septembrie - n. red.), la Petricani, a ajuns la noi în comună. Nu a făcut niciun fel de probleme“, a declarat viceprimarul Constantin Mătasă. Acesta se referea la faptul că masculul străbătuse, în două zile, circa 50 de kilometri.

Zimbrii sunt sfioși și atacă doar dacă se simt amenințați

Zimbrii nu sunt un pericol, fiind sfioşi şi dau semne că ar ataca doar dacă se simt ameninţaţi. Masculii sunt solitari şi se alătură turmei numai în perioada de împerechere. Alt mascul a fost observat, la începutul acestei luni, în comuna Gârcina, la doar câţiva kilometri de Piatra Neamţ, la mare depărtare de Parcul Vânători.

Au ajuns şi în alte colţuri ale judeţului, prin codrii Neamțului la Hangu, la poalele Ceahlăului, dar şi pe la Văratec, mâncând din căpiţele de fân ale sătenilor. În localitatea unde este seculara mănăstire, animalul reprezentat şi pe stema Moldovei îşi făcuse obiceiul de a se înfrupta din nutreţul adunat în grădinile oamenilor. Deranjaţi, sătenii au sunat la 112 şi, împreună cu jandarmi şi silvicultori, l-au alungat, făcând gălăgie.

În asemenea situaţii, cei prejudiciaţi sunt despăgubiţi, fiind constituite comisii care stabilesc cuantumul. Pentru a preîntâmpina astfel de incidente, silvicultorii implicați în proiectul de eliberare pun furaje în păduri, altă soluţie fiind ademenirea zimbrilor cu fructe şi legume în zone izolate, pentru a nu mai da iama în fânul oamenilor. 

Numai că, toamna, animalele au nevoie de un supliment nutritiv şi, din instinct, coboară spre livezi.

„Masculii sunt solitari, în timp ce femelele în libertate trăiesc în turme, alături de pui“, explică inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vânători Neamţ,  „comportamentul“ masculilor.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite