Cardurile de sănătate refuzate la o mănăstire din Neamţ. Maicile cer o alterantivă pentru a beneficia de servicii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

41 de măicuţe de la Mănăstirea Dobru, din judeţul Neamţ, nu au acceptat cardurile aduse de poştaş şi au cerut o soluţie alternativă pentru a beneficia de serviciile medicale.

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ se confruntă în premieră cu o problemă, în plin proces de distribuire a cardurilor de sănătate către populaţie. Luni, 20 octombrie, Poşta Română a returnat insituţiei cele 41 de carduri care trebuiau să ajungă la personalul Mănăstirii Dobru, din comuna Vânători-Neamţ, deoarece măicuţele de aici au refuzat să le primească de teama cipurilor.

Odată cu cardurile, la sediul CJAS Neamţ a ajuns şi o petiţie prin care măicuţele lăcaşului ortodox de rit vechi explicau refuzul cardurilor.

„Refuz includerea persoanei mele într-un sistem informatic global de supraveghere, introducerea într-un sistem a datelor privind viaţa mea privată, identitatea mea. Aceasta contravine convingerilor mele intime şi religioase şi îmi încalcă libertatea”, se arată în adresă.

Prin aceeaşi petiţie, personalul monahal al mănăstirii Dobru cere o formă alternativă la cardul de sănătate pentru a putea beneficia de serviciile medicale şi de la 1 ianuarie 2015.

„Solicit o alternativă prin care să pot accesa în continuare serviciile medicale în calitate de asigurat”, se mai precizează în petiţia trimisă de măicuţe la Casa judeţeană de Sănătate.

Confruntat cu situaţie de acest gen, preşedintele-director al CJAS Neamţ a declarat că va trimite adresa către Casa Naţională, singura în măsură să ia o decizie, chiar dacă, în acest moment, o soluţie legală la cererea măicuţelor nu se întrevede.

„Persoanele respective fac trimiteri la articole din Constituţie, vorbesc despre convingerile religioase sau despre liberal arbitru, dar nu văd cu ce se încalcă aceste drepturi. În plus, spun că numele de botez să nu fie asociat unui număr, or’ de ce nu au refuzat cartea de identitate, că e aceeaşi situaţie? Nu sunt eu în măsură să contest ceea ce cer persoanele respective, dar va fi decizia Casei Naţionale în acest caz pentru că e o problemă unitară”, a menţionat juristul Radu Firăstrău, şeful Casei de Sănătate Neamţ.

Teama de cipuri biometrice

Conform procedurii de distribuire a cardurilor de sănătate, dacă persoana nu este găsită acasă, poştaşul revine la diferenţă de o săptămână pentru a-i înmâna documentul care va fi valabil de la 1 ianuarie 2015. În cazul de la Mănăstirea Dobru, nu se va mai face o încercare, câtă vreme a existat un refuz clar al cardurilor.

„E normal să existe o reticenţă la nou, dar să vorbeşti de <instrumentul diavolului> în cazul cardului de

sănătate e prea de tot, suntem totuşi în anul 2014. Aşa şi calculatorul e instrumentul diavolului, nu?”, mai spune juristul Firăstrău. 

În judeţul Neamţ sunt în curs de distribuire circa 310.000 de carduri de sănătate către asiguraţi. Într-o primă tranşă, de la Casa Naţională au venit 150.000 de carduri, iar diferenţa a ajuns în judeţ luni, 20 octombrie. 

Problema cipurilor ca însemn al diavolului a fost tratată la Neamţ de părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă. În ianuarie 2009, duhovnicul a lansat un mesaj reluat ulterior despre pericolul acceptării cardurilor  sau documentelor (paşaport, carte de identitate).  

„Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie „scrisă cu 2000 de ani în urmă: <Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei>. Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. (…) în spatele acestui sistem (…) prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului”, avertiza părintele Iustin Pârvu.

Citeşte şi:

Părintele Iustin Pârvu îndeamnă oamenii să protesteze împotriva cardului de sănătate: „Să ieşim de sub jugul erei electronice”

Părintele Iustin, profeţie înspăimântătoare: „12 luni de linişte, după care vine urgia“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”