Bătaie într-un bar de fiţe din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Mararu a scăpat uşor, dar însoţitorul său are nevoie de 70-75 de zile de îngrijiri medicale

Două grupuri de tineri s-au încăierat într-un bar din centrul oraşului Piatra Neamţ, ieri după-amiază, 16 noiembrie, în jurul orei 15.30. Victime au fost două persoane, printre care şi controversatul afacerist Gheorghe Mararu, de 31 de ani, din localitate.

Conform martorilor oculari, bătaia s-a iscat când în bar şi-au făcut apariţia Marius Caminschi, de 31 de ani, din localitatea Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, şi Mararu. Aceştia doi au intrat în conflict cu patru tineri aflaţi deja în local, folosindu-şi pumnii şi picioarele. Marius Caminschi a fost cel mai rănit, pe el tăbărând toţi cei patru adversari. A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, unde a rămas internat în Secţia Ortopedie, cu politraumatism produs prin agresiune. Conform certificatului medico-legal, Marius Caminschi are nevoie de 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

Gheorghe Mararu a scăpat mai uşor, pentru el nefiind necesară internarea în spital.

Poliţia a fost anunţată, telefonic, de un angajat al firmei de pază care are în grijă barul. Când la faţa locului a ajuns patrula de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ, bătăuşii dispăruseră. „S-a procedat la audierea martorilor şi la prelevarea de amprente, pentru identificarea celor implicaţi în scandal“, a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Cei patru bătăuşi au fost identificaţi ca fiind Adrian Marin, 32 de ani, din Piatra Neamţ, Constantin Constantinescu, 34 de ani, din Borleşti, Vlăduţ Zîmbrean, 21 de ani, din Dumbrava Roşie, şi Cătălin Rusu, 28 de ani, din Săvineşti. „Suspecţii sunt reţinuţi pentru acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru vătămare corporală gravă“, a mai precizat Cătălina Bădeanu.

Stricăciunile produse în bar nu au fost importante, fiind sparte doar o scrumieră şi o sticlă aflate pe una dintre mese.

Gheorghe Mararu a fost în centrul valului de incendieri de autoturisme de lux din Piatra Neamţ, fiindu-i distruse, în 2005, un Audi A8 asigurat pentru 65.000 de euro, iar în 2006 un Porsche Cayenne, trecut pe numele bunicului lui şi asigurat pentru 55.000 de euro.

 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani