Foto Acvariul cu fosile de pe Pietricica. Muntele care străjuie Piatra Neamţ este, de fapt, un fund de mare FOTO

0
Publicat:

Muntele Pietricica, cel care străjuie Piatra Neamţ, este de fapt un fund de mare. Zona a fost cercetată de peste o sută ani, primind denumiri ca „Acvariul cu fosile“ sau „Acvariul de piatră“.

Culmea Pietricica este un simbol al orașului FOTO IOR2019

Poate puţini cunosc faptul că această culme împădurită, devenită, alături de releul construit aici, un simbol al municipiului, nu este un un loc oarecare, ci o arie protejată de interes naţional - rezervaţie naturală de tip paleontologic.

Iar cei care o urcă trebuie să ştie că, de fapt, se află pe un fund de mare. Una denumită Paratethys, care exista în aceste locuri cu zeci de milioane de ani în urmă. Dovada este dată de fosilele încrustate în piatră ale unor animale marine. Aria naturală cuprinde doar 40 de hectare din suprafaţa dealului, iar cele identificate aici sunt expuse la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra Neamţ.

„Din punct de vedere istoric trebuie să menţionăm că primii peşti fosili oligoceni din România au fost colectaţi în anii 1883, 1884 şi 1885 (...), la Piatra Neamţ. În continuare, pe parcursul a mai bine de 100 de ani, numeroşi cercetători s-au ocupat de colectarea şi studiul peştilor fosili din această“, se arată în „Istoricul“ muzeului pietrean.

Cea mai valoroasă colecţie ştiinţifică din ţară

Între cei care au studiat Pietricica s-au aflat Ion Simionescu, întemeietorul şcolii paleontologice româneşti), Mircea Paucă sau biologul Mihai Ciobanu (întemeietorul muzeului), acesta având o contribuţie remarcabilă la descoperiri de senzaţie şi care, în 1977, publica, la Academia Română, lucrarea „Fauna fosilă din Oligocenul de la Piatra Neamţ“.

Pește fosil descoperit la Piatra Neamț FOTO Complexul Muzeal Neamț

„Sinteza autorului prezintă sistematica faunei descoperite. Fauna cuprinde lamellibranchiate, gasteropode, arachnidae, crustacee, peşti şi anume 26 de familii cu 44 de genuri şi 69 de specii, din care un număr de 29 holotipuri, adică forme noi pentru ştiinţă. La toate acestea se adaugă reptile“, spunea despre cartea pomenită prof. univ. dr. Constantin Grasu.

Cât despre conservarea animalelor moarte în roci, cercetători au explicat că totul s-a datorat unei particularităţi a Mării Paratethys (Sarmatică).

Spre deosebire de altele, relieful submarin nu beneficia de existenţa unui circuit eficient de oxigenare a straturilor de apă de adâncime. Şi pentru că nu era oxigen, lipseau şi microorganismele care să descompună materia organică.

În arealul oraşului Piatra Neamţ mai sunt câteva locuri unde s-au descoperit fosile, pe dealurile Cozla şi Cernegura. La rândul său, profesorul Ion Simionescu a descris nouă genuri şi opt specii noi. De-a lungul anilor, despre „bogăţia“ încrustată de natură în piatră au apărut câteva lucrări ale celor pasionaţi de domeniul paleontologiei.

Revenind la culmea Pietricica, rezervaţia a fost declarată arie de interes local în 1971, zonă protejată de interes zonal în 1994, iar la nivel naţional în anul 2000. Atât custodia rezervaţiei, cât şi proprietatea terenului aparţin, din 2011, Primăriei Piatra Neamţ. Parte dintre fosilele descoperite pot fi admirate în sălile muzeului menţionat.

Exponate la Muzeul de Științe Naturale FOTO Complexul Muzeal Neamț

„Colecţia de peşti fosili oligoceni, reprezentativă pentru muzeul nostru, constituie cea mai importantă şi mai valoroasă colecţie ştiinţifică de acest gen din ţară, alăturându-se colecţiilor similare din muzeele de la Moscova, Wroclaw (Polonia), Viena, Brno (Cehia), Darmstadt (Germania) şi Paris (Franţa)“, se arată într-o prezentare a instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
După atâția ani de la divorț, Brad Pitt și Angelina Jolie tot mai au ceva de împărțit. Ce-i cere acum actorul fostei lui soții?
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tariful apei potabile ar putea fi plafonat pentru consumatorii casnici. Operatorii care încalcă legea riscă amenzi de zeci de mii de lei
Foști lideri social democrați, invitați de Grindeanu la Congresul PSD. „Mi-aş dori să avem o primă direcţie legată de reunificarea partidului”